MENIU

"O schimbare majoră de fiscalitate se face în 3-5 ani. La noi se întâmplă în mai puțin de 1 an"

O schimbare majoră a modalității de fiscalizare nu trebuie făcută din scurt, din acest motiv nu ar fi oportun ca proiectul privind impozitarea globală a gospodăriilor să intre în vigoare chiar de anul viitor, consideră Dan Bădin, partener coordonator Servicii fiscale și juridice în cadrul Deloitte România.

Acesta a explicat că un asemenea proiect are nevoie, înainte de a fi adoptat, de dezbateri publice ample, de educarea populației și de rezolvarea problemelor administrative, astfel încât aplicarea lui să rezolve probleme, să aducă beneficii și nu doar "să aducă schimbare de dragul schimbării".

În context, Bădin a dat exemplul altor țări care au avut nevoie de o perioadă de 3 până la 10 ani pentru astfel de schimbări legislative importante.

"Din punctul meu de vedere, aș zice că o astfel de lege poate nu ar fi oportun să intre în vigoare de anul viitor, așa cum se dorește. O astfel de lege, care aduce o schimbare majoră în modalitatea de fiscalizare, trebuie în primul rând să fie supusă unor dezbateri publice ample, generoase, astfel încât să ne asigurăm că forma finală va rezolva probleme și va aduce niște beneficii. Nu doar să aducă o schimbare de dragul schimbării. Un al doilea lucru care mi se pare extrem de important îl reprezintă educarea populației. Nivelul de educație financiară în România este unul dintre cele mai mici din UE, deci este nevoie de timp, oameni, bani, efort. A treia problemă este cea administrativă, care ar trebui rezolvată înainte de a intra în vigoare o astfel de lege. În alte țări, când are loc schimbare legislativă majoră, se fac analize, evaluări, consultări care pot să dureze, trei, cinci ani. Câteodată trec și 10 ani de la inițierea discuțiilor până la intrarea în vigoare. La noi se întâmplă în mai puțin de un an. Aș spune că suntem foarte optimiști. Putem să o facem, pentru că până la urmă nu este nevoie decât de voință politică pentru a aproba o lege, dar cred că problemele administrative și efortul populației de a-și face declarațiile și de a calcula corect vor fi destul de mari", a explicat Dan Bădin pentru AGERPRES.

El a mai ridicat problema consultanților fiscali care se presupune că se vor ocupa de declarațiile fiscale ale gospodăriilor. În opinia sa, este neclar ce interes vor apăra aceștia, atâta timp cât vor fi plătiți de stat, dar vor lucra în beneficiul contribuabililor.

"Cum vor fi plătiți (consultanții fiscali — n.r.)? În alte țări, unde există sisteme de impunere similare, consultanții fiscali sunt plătiți de către cei care beneficiază de serviciile lor. La noi ar urma să fie plătiți de stat. Interesul cui îl apără respectivul consultant fiscal dacă este plătit de cineva și lucrează în beneficiul altcuiva?", întreabă reprezentantul companiei de consultanță.

În plus, nu este clar deocamdată cum vor fi selectați acești consultanți fiscali având în vedere că, în România, sunt certificate în acest moment 4.000 — 5.000 de persoane, din care o parte sunt consultanți inactivi, adică nu profesează, pentru că lucrează la Fisc.

"Observăm că apare un nou concept de consultant fiscal care pare să fie diferit de cel actual. Din ce înțelegem noi, din declarațiile de până acum, ar fi alte persoane care s-ar ocupa de acest impozit pe venit, nu consultanții fiscali actuali. Cine vor fi ei? Președintele ANAF a spus că nu vor fi lucrătorii de la ANAF. Consultanții fiscali sunt prea puțini. Lucrurile sunt complicate. Este foarte posibil ca această idee a consultanților fiscali să dispară până la urmă. Să fie într-o altă variantă. Pe varianta anunțată până acum e greu de crezut că va funcționa în realitate", a mai spus Dan Bădin.

La fel de complicată este, potrivit sursei citate, și modalitatea de administrare a acestui impozit, care presupune procesarea unui număr de 7 milioane de declarații de impozit, în condițiile în care șeful Fiscului a arătat, la începutul acestui an, că sistemul informatic al instituției funcționează greu iar instituția se confruntă cu un deficit de personal.

"ANAF are o problemă în momentul de față. Acum vreo două luni spuneau că sistemele lor informatice sunt undeva la 99% ocupare și funcționare. Se vorbește de o lipsă de vreo 3.000 de angajați la ANAF. Asta spune șeful ANAF. Vor urma probabil 7 milioane de declarații noi de impozit care vor trebui procesate. Cine, cum va face toate aceste lucruri? Este o procedură administrativă complicată care trebuie avută în vedere", a explicat Bădin.

Principalele schimbări față de sistemul actual de impozitare sunt, potrivit reprezentantului Deloitte, cota de impozitare, dar și subiectul impunerii.

"Prima deosebire față de sistemul actual este că vom avea cote regresive. Dar depinde din ce unghi ne uităm. Putem spune că sunt, de fapt, progresive. Se vorbește despre o trecere de la cota actuală de 16% la trei cote sau două cote și niște scutiri, 16%, 10% și scutiri. A doua diferență o reprezintă persoana impozabilă. Până acum, persoana fizică era persoana impozabilă. Conform noului sistem, persoana impozabilă va fi un grup de persoane care formează o gospodărie. Și acest grup de persoane ar plăti impozitul împreună. A treia deosebire o reprezintă faptul că practic se permite deducerea unor cheltuieli și atunci impozitul va fi mai mult sau mai puțin un fel de impozit pe profit ca la o companie, și nu un impozit pe venit. Practic, deducând un număr de cheltuieli, rămâne un profit impozabil", a mai spus Dan Bădin.

O altă diferență față de actuala legislația o constituie efectuarea plăților. Persoanele fizice ar urma să achite impozitele care nu vor mai reținute la sursă. Iar în condițiile în care plata impozitului va fi efectuată mai târziu, respectiv în anul următor realizării venitului, bugetul de stat se va confrunta cu un gol de venituri cel puțin în primul an.

"În actualul conținut al legii în care se vorbește despre reduceri de taxe și de deduceri aș zice că în principiu pentru contribuabili ar fi mai bine pentru că ar putea să plătească mai puțin. Din punct de vedere administrativ, însă, probabil va fi mai complicat și pentru contribuabili și pentru ANAF. Aș spune că la acest nivel pierzătorul este evident bugetul statului. Pe de-o parte în termeni absoluți, cu deduceri, cotă redusă, va trebui să încaseze mai puțin. În termeni relativi, vor fi amânări în încasarea veniturilor dacă plata impozitului se va face în anul următor", a explicat sursa citată.

Cu privire la lista de deduceri, Dan Bădin a spus că este posibil să fie redus numărul față de propunerile actuale, dând exemplul altor state unde sunt scăzute din impozit cheltuielile cu investițiile în casă sau cu educația.

"E posibil însă ca statul să aibă în vedere scoaterea la lumină a unor venituri din zona economiei gri, negre. Dacă vrea cineva să obțină deducere, să plătească mai puțin, atunci va fi obligat să vină cu chitanță sau alte documente", a afirmat Dan Bădin.

El a menționat că asociațiile profesionale au avut discuții cu autoritățile referitoare la acest proiect, dar nu pe conținut.

"Se pare că există voință politică să se meargă în această direcție. În general, noi (asociațiile profesionale n.r.) nu prea suntem favorabili unei astfel de schimbări majore din scurt. Totuși, înțelegem că se va întâmpla. Probabil va trebui să contribuim ca să ne asigurăm că legea va ieși într-o formă cât mai aproape de nevoile cetățeanului și ale țării. Nu am avut discuții pe conținut. Vor urma", a mai precizat acesta.