MENIU

O româncă de 20 de ani s-a despărţit de iubit. Ce a făcut apoi bărbatul i-a distrus viaţa fetei

O tânără din Bistrița trăiește o adevărată dramă după ce prietenul ei din Baia Mare a publicat pe internet imagini nud cu ea. Fata are 20 de ani și a reclamat la IPJ BN că fostul iubit o terorizează, o amenință și că a creat mai multe conturi pe rețelele de socializare, unde a postat fotografii cu ea în ipostaze indecente.

"La început era ca și visul oricărei fete. Era un bărbat ok ca și caracter, mă respecta, dar apoi s-a dovedit a fi coșmarul oricărei fete".

Fata a mai povestit că prietenul ei din Baia Mare a insistat să facă fotografii în timpul actelor sexuale sau să se filmeze.

"Întotdeauna m-a asigurat să fiu liniștită că nu le va fi folosit niciodată, că mă iubește… Spunea că are nevoie de acele poze pentru că îi era dor de mine” - a mai povestit tânăra, care la un moment dat nu a mai fost mulțumită de relația la distanță și a decis să se despartă de prietenul ei.

Atunci a început și șantajul. Bărbatul a amenințat-o că publică fotografiile dacă nu va fi sunat de fosta prietenă. Cum tânăra nu l-a sunat, el ar fi trecut la fapte, iar mai multe fotografii cu fata, în ipostaze intime, au apărut pe site-urile de socializare.

Fotografiile fetei au ajuns inclusiv pe site-urile de escorte, unde tânărul ar fi pus alături de fotografii descrierile fetei și datele de contact.

Îngrozită, fata cerut ajutorul polițiștilor bistrițeni care cercetează acum cazul.

Sursa: actualmm.ro

Mai multe articole despre:
şantaj iubit faţă