MENIU

O regiune din Rusia vrea să interzică lătratul câinilor și mieunatul pisicilor

Parlamentul regional al proviciei Novosibirsk, Rusia, a adoptat joi, în primă lectură, o lege care interzice lătratul câinilor și mieunatul pisicilor între orele la care, de obicei, oamneii se odihnesc, sub sancțiunea unei amenzi pentru stăpânii lor.

Conform actului normativ, respectivele zgomote sunt interzise între orele 22:00 şi 07:00 în zilele lucrătoare, iar în cele din weekend şi sărbători animalele vor trebui să-şi reprime instinctele şi să păstreze liniştea până la ora 09:00 dimineaţa, la fel cum trebuie să facă în fiecare zi între 13:00 şi 14:00, adică la ora mesei.

Orice încălcare a acestor norme va determina sancţionarea stăpânului animalului cu o amendă de 3.000 de ruble (circa 50 de dolari). În caz de recidivă, el va trebui să scoată din buzunar încă 5.000 de ruble, scrie Agerpres.

Deputatul local Evgheni Smişliaev a ţinut să precizeze că legea are în vedere numai lătratul câinilor şi mieunatul pisicilor, nu şi guiţatul porcilor, cântatul cocoşilor sau măcănitul raţelor. El a explicat de asemenea că nu se vor aplica sancţiuni în cazul în care câinele începe să latre sau pisica să miaune ca reacţie la un zgomot.

Dar legea a stârnit numeroase critici pe reţelele de socializare, unde i s-a dat numele de 'legea liniştii pisoilor'.

Mai multe articole despre:
Rusia câini pisici lătrat mieunat Novosibirsk