MENIU

O nouă ţară trece la EURO de la anul. Scapi de încurcături dacă o vizitezi

<p>Lituania are ok-ul sa treaca la euro</p>

Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE) şi-au dat miercuri acordul ca Lituania să intre în zona euro la 1 ianuarie 2015, statul baltic urmând să devină al 19-lea membru al uniunii monetare.

"Lituania îndeplineşte toate criteriile de convergenţă", potrivit Executivului UE, care consideră că ţara poate adopta euro la 1 ianuarie 2015.

Decizia trebuie să fie aprobată de liderii europeni, apoi de miniştrii de Finanţe, la jumătatea lunii iulie, fiind necesar şi acordul Parlamentului European.

Comisarul însărcinat cu afacerile economice, Olli Rehn, a salutat politica bugetară şi reformele economice serioase ale Lituaniei, care au condus la o creştere impresionantă a prosperităţii cetăţenilor lituanieni.

 

"Eforturile noastre şi munca pe care am depus-o au fost apreciate", a declarat premierul lituanian Algirdas Butkevicius, care consideră că acest acord este o etapă spre o dezvoltare mai rapidă şi o viaţă mai bună pentru populaţia ţării.

El a adăugat că ţinând cont de evenimentele de la frontierele ţării, adoptarea euro dobândeşte o importanţă mai mare.

"Este un nou pas către mai multă securitate economică, financiară şi politică", a adăugat Butkevicius, fără să menţioneze direct tensiunile cu Rusia.

Autorităţile de la Vilnius văd euro ca o protecţie faţă de Rusia şi o modalitate de întărire a poziţiei politice a ţării în Europa.

Lituania, ţară cu 3 milioane de locuitori şi membră a UE din 2004, urmează drumul Estoniei şi al Letoniei, care au adoptat moneda unică în 2011, respectiv 2014.

 

Mai multe articole despre:
null