MENIU

O lege controversată iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae, votată în Senat

Senatul a aprobat, luni, propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae care vizează scutirea de taxe şi impozite pentru unităţile de turism, alimentaţie publică şi cazinouri construite pe insule şi grinduri, inclusiv în Rezervaţia Biosfera Delta Dunării.

Propunerea legislativă a fost votată cu 65 voturi ”pentru”, şase abţineri şi 28 de voturi ”împotrivă”.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unui regim fiscal derogatoriu şi a unui regim juridic special, aplicabile unei anumite categorii de terenuri, construcţii edificate pe acestea şi activităţilor economice aferente. Terenurile se referă la insule, grinduri şi alte suprafeţe de uscat cu potenţial de exploatare economică.

Astfel, aceste terenuri sunt scutite de la plata impozitului pe teren şi a taxei pe teren. Regimul fiscal derogatoriu se aplică şi construcţiilor civile edificate pe aceste terenuri, dacă sunt utilizate exclusiv pentru activităţi economice constând în producerea de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc, precum şi serviciile conexe acestora.

Potrivit unui amendament admis în comisiile de specialitate, propus de senatorul PSD Eugen Teodorovici, prevederile se vor aplica şi Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, deşi în textul iniţial aceste terenuri erau exceptate.

Senatul a fost primă cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.