MENIU

O fotografie a transformat-o în cea mai frumoasă femeie. Cum arată chipul tinerei

Majoritatea femeilor tind să semene cu feţe cunoscute în întreagă lume pentru frumuseţea lor, însă cel mai frumos chip din lume, din punct de vedere ştiinţific, este al unei femei obişnuite.

Florence Colgate este cea care a primit acest statut din partea oamenilor de ştiinţă, conform Littlethings.com, iar totul a început cu o simplă fotografie.

Se pare că Florence a câştigat o competiţie de frumuseţe, în 2012, însă pe atunci nu se aştepta la ceea ce a urmat. Mai exact, oameni de ştiinţă au studiat fotografia şi au ajuns la concluzia că ea are chipul cel mai apropiat de perfecţiune.

Condiţiile spuse de ei au fost următoarele că distanţă dintre pupile să fie în proporţie de 46% faţă de lăţimea feţei, de la o ureche la cealaltă. Iar Florence are o proporţie de 44%. În plus, distanţă dintre ochi şi gură trebuie să fie o treime din lungimea întregii fete, iar Florence are o proporţie de 32%.

Tânăra a fost surprinsă de alegerea celor care i-au catalogat chipul astfel şi chiar a declarat că îşi consideră frumuseţea ca fiind rezultatul încrederii de sine şi al fericirii.

sursa