O fetiţă de 3 ani a MURIT la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Ar fi luat pastilele surorii ei: părinții au o altă variantă
Caz dramatic la Spitalul Județean Târgu Jiu, acolo unde o fetiţă de 3 ani a murit. Copila fusese adusă cu febră şu convulsii, suspiciunea fiind că ar fi luat medicamentele surorii ei de 5 ani, aflată sub tratament pentru autism. Părinţii neagă această ipoteză şi spun că fetiţa se afla sub tratament cu antibiotice când a ajuns la spital.
”În seara zilei de 11 mai 2025, pacienta, în vârstă de 3 ani, a fost adusă cu ambulanţa de la Centrul de Permanenţă Mătăsari la Camera de Gardă Pediatrie; era ora 20:25. Fusese consultată la centrul de permanenţă şi medicul de gardă de acolo a anunţat medicul SJU Tg Jiu că suspicionează o ingestie de medicamente - medicaţia surorii de 5 ani care are autism infantil şi pentru care ia tratament. Părinţii au negat”, afirmă reprezentanţii spitalului.
Părinţii au însă o altă versiune. Aceștia susțin că fetiţa începuse să tuşească şi să aibă febră cu două zile în urmă şi că la momentul prezentării la SJU Tg Jiu se afla sub tratament cu antibiotic prescris de medicul de familie.
Maternitatea din Târgu Jiu, închisă. 18 cadre medicale au fost infectate cu putericul virus stafilococul auriu
”La prezentarea la camera de gardă Pediatrie, pacienta prezenta stare generală influenţată cu status convulsiv şi febră. I s a administrat tratament pentru convulsiile pe care le prezenta, dar la aproximativ jumătate de oră, în salon, pacienta a prezentat o criză de apnee şi stop cardio-respirator.
A fost resuscitată vreme de aproximativ o oră de către o echipă de medici ATI şi cardiologie, dar n-a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, conform reprezentanţilor unităţii sanitare.
Trupul neînsufleţit al micuței a fost transportat la Serviciuș de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Imediat după deces, au fost înştiinţate Ministerul sănătăţii şi DSP Gorj, precizează conducerea Spitalului Judeţean Tîrgu Jiu.