O femeie din Neamț a pierdut aproape 50.000 de lei după un simplu apel. Ce i-a spus escrocul ca să îi cadă în plasă
O femeie în vârstă de 60 de ani din localitatea Costișa a rămas fără aproape 50.000 de lei după ce a fost sunată de un necunoscut care i-a spus că pe numele ei a fost făcut un credit bancar. Cazul a fost anunțat miercuri, 4 martie, de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
Sesizarea a fost făcută chiar de victimă, care a reclamat că, la sfârșitul lunii februarie, un bărbat care a contactat-o telefonic a convins-o să îi vireze mai multe sume de bani.
Ce i-a spus bărbatul la telefon
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, scenariul invocat de apelant a fost acela că pe numele femeii ar fi fost deschis un cont bancar pentru un credit de nevoi personale.
„Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că femeia a fost contactată telefonic de către un bărbat, care a informat-o despre faptul că pe numele acesteia s-a deschis un cont bancar destinat unui credit de nevoi personale în sumă de 45.000 de lei.
Persoana necunoscută i-a solicitat persoanei vătămate să confirme faptul că este titularul de credit, iar în caz contrar să vireze contravaloarea creditului, într-un cont indicat de către apelant”, a transmis IPJ Neamț.
Deși nu solicitase niciun credit, victima s-a conformat instrucțiunilor primite și a făcut mai multe transferuri de bani.
Aproape 50.000 de lei virați în contul indicat de escroc
În total, femeia a trimis suma de 48.700 de lei în contul furnizat de bărbatul necunoscut. Abia după ce a realizat că a fost înșelată, aceasta a mers la poliție.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune și continuă cercetările pentru identificarea autorului și recuperarea prejudiciului.
Cazul este un nou exemplu al metodei prin care escrocii invocă presupuse credite sau conturi deschise pe numele victimelor pentru a le determina să transfere bani „pentru verificare” sau „pentru anulare”.
Țeapă cu case „la cheie” în București și Ilfov. Cum erau păcăliți clienții