O femeie din Argeș, mama cu cei mai mulți copii din România - Tatăl nu are un loc stabil de muncă și lucrează în sat "cu ziua"
O femeie din Argeș este cu adevărat o "mamă eroină". Femeia are 20 de copii, 10 fete și 10 băieți. Cel mai mare are 23 de ani, iar cel mai mic doar 2 ani. Georgiana Văcaru este în prezent mama cu cei mai mulți copii din România. Deși banii nu sunt niciodată suficienți pentru toate nevoile, mama nu se plânge de greutăți și se bucură că are întreaga familie alături și sănătoasă.
"Nu am ceva anume să mi se pară greu, mai greu mi se pare când trebuie să fiu plecată, când mai nasc, să plec de acasă câteva zile, atunci că sunt cu gândul la ei, mi se face dor de ei", a declarat Georgiana.
Tatăl nu are un loc de muncă stabil, însă muncește cu ziua prin sat pentru a le asigura masa copiilor săi. Numai puțin de 12 pâini se consumă zilnic în casa familiei Văcaru.
"Dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat, ne-a dat atâția copii, El ne dă putere să îi creștem. Chiar dacă mulți își pun semne de întrebare, cum se descurcă, fiecare își alege, câți vrea."
Cei doi soți consideră că cei mici sunt un dar divin și nu regretă faptul că au o familie atât de numeroasă.
Familia locuiește într-o casă cu opt camere, iar pentru a avea loc de dormit toți copiii, ei au apelat la paturile suprapuse. Părinții își doresc ca toți copiii să aibă rezultate bune la școală și îi verifică rând pe rând la teme.
Dintre cei 20 de copii ai familiei, cinci au plecat deja de acasă și sunt pe picioare lor. Trei sunt la muncă în Anglia.