MENIU

O femeie a fost găsită decedată într-o locuință din Brașov

O persoană a fost găsită moartă luni după-amiază, în locuința sa din municiupiul Brașov.

O vecină a constatat că nu și-a mai văzut vecina în vârstă de 60 de ani, de o săptămână și miroase urât în casa scării. Astfel aceasta a sunat la 112.

La fața locului au intervenit Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, dar și oamenii legii.
Potrivit mytex.ro, femeia a fost identificată decedată în casă, în stare de putrefacție. Nu sunt urme de violență pe corp și nici urme de forțare a ușii. Astfel, trupul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Brașov pentru autopsie.