MENIU

O dezinsecție a băgat în spital o întreaga familie din Timișoara! În ce stare se află aceștia în urma INTOXICAȚIEI

Interventie FOTO: Smurd

Doi soți din Timișoara și cei trei copii ai lor au ajuns de urgență la spital, după o operațiune de dezinsecție care a avut loc în apartamentul lor. Tatăl a fost cel care a sunat la Salvare, anunțând că toată familia are dificultăți de respirație, potrivit opinistimisoarei.ro.  

Incidentul a avut loc, joi, într-un bloc dintr-un cartier din Timișoara. La fața locului a intervenit și un echipaj CBRN, din cadrul ISU Timiș, pentru a cerceta substanțele de la fața locului. 

„Un bărbat a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că a făcut dezinsecție în apartamentul în care locuiește cu familia, pe strada Aștrilor din Timișoara. 

Imediat, la fața locului s-au deplasat un echipaj de stingere, un echipaj CBRN, un echipaj SMURD si 3 ambulanțe SAJ”, a declarat Elena Megherea, purtătorul de cuvânt al ISU Timiș. 

Cei doi părinți si copiii lor în vârstă de 6 luni, 3 ani și 9 ani au fost evaluați la fața locului și transportați la spital. Echipajele ajunse la fața locului au ventilat camerele apartamentului în care a avut loc dezinsecția, precum și apartamentele vecine. 

Totodată, echipajul CBRN nu a detectat depășiri ale valorilor pentru substanțe toxice.

În noiembrie 2019, tot la Timișoara, doi copii, unul de 3 ani, altul de 10 zile, și mama lor în vârstă de 29 de ani își pierdeau viața din cauza unei intoxicații survenite în urma unei operațiuni de dezinsecție. Atunci, autoritățile au descoperit concentrații mari de substanțe neurotoxice, care au fost folosite la dezinsecție. 

Mai multe articole despre:
familie intoxicata dezinsectii