MENIU

O balenă s-a rătăcit în portul Buenos Aires. Viaţa ei este în pericol

<p>O balenă s-a rătăcit &icirc;n portul Buenos Aires. Viaţa ei este &icirc;n pericol</p>

O mică balenă a apărut luni într-un canal cu ape dulci din Puerto Madero, un district al capitalei Argentinei, la câțiva metri de centrul orașului Buenos Aires, un loc popular pentru turiști care au fost surprinși de această atracție neașteptată.

Animalul a fost reperat de un velier cu pânze ancorat în portul Puerto Madero însă specialiștii nu au determinat încă dacă este vorba despre o balenă albastră sau de o balenă Minke (Balaenoptera bonaerensis), cea mai mică dintre speciile de balene.

Echipe ale municipalității au încercat să direcționeze balena spre mare, scrie AFP.

Cercetătorul Enrique Crespo, specializat în mamifere marine la Consiliul național de cercetare științifică și tehnologică (CONICET), a declarat pentru canalul de televiziune Todo Noticias ca ar putea fi vorba despre o balenă adultă în migrație care a rătăcit drumul diminuându-și șansele de supraviețuire. În cazul în care ar fi vorba despre un pui de balenă care s-a rătăcit de mama sa, viața i-ar putea fi în pericol, scrie Agerpres.

Diego Taboada, președintele institutului pentru protejarea balenelor, consideră că această balenă este tânără și nefiind în habitatul său natural este dezorientată. Și el consideră că șansele de supraviețuire ale balenei sunt foarte reduse. "Ea are probleme vitale importante", a spus expertul.

Taboada a explicat că apa dulce nu este deloc potrivită pentru balene, deoarece într-un asemenea mediu ele încep să dezvolte infecții.

Mai multe articole despre:
port balenă Buenos Aires balenă rătăcită