MENIU

Nu reuşeşti să te trezeşti dimineaţa? Iată ce spune acest lucru despre tine

Un studiu a ajuns la concluzia că oamenii care se duc la culcare spre dimineață și se trezesc târziu sunt mai inteligenți decât persoanele matinale. Cercetătorii au demonstrat că cei care se duc la culcare după ora 23:00 și se trezesc după ora 08:00 câștigă mai mulți bani și au o viață mult mai fericită.

Alarma de trezire este o invenție relativ nouă și ceva pentru care evoluția omului nu este pregătită. A fi capabil să ignori alarma și să te adaptezi acestui nou mod de viață demonstrează faptul că ești mai deștept. A acționa cum îți dictează corpul tău și a ignora alarma înseamnă că ești mai capabil în a-ți urma și îndeplini ambițiile. Acest lucru te face mai creativ și mai independent.

Iată care sunt caracteristicile persoanelor care se trezesc târziu:

În ceea ce privește IQ-ul, persoanele care se trezesc târziu au rezultate mult mai bune față de persoanele matinale. Cei care se trezesc dimineața tind să aibă o inteligență medie, pe când cei care se trezesc mai greu se pot dovedi adevărate genii.

Se pare că persoanele care stau treze noaptea până târziu sunt mai rezistente. Acest lucru le face mult mai productive, chiar și pe timp de seară. Acestea au o rezistență fizică mult mai mare, dar și mentală. Dacă unele persoane după o anumită oră nu mai dau randament intelectual, se pare că acest tip de oameni este mult mai activ intelectual seara. Cei care preferă să stea noaptea până târziu se adaptează și mai repede la muncă. Ei se pot adapta atât muncii de dimineață, cât și celei de noapte. Aceștia vor avea același randament, indiferent de oră.

Studiile au demonstrat că persoanele care se trezesc devreme sunt mai stresate, iar hormonul care produce stresul rămâne ridicat pe durata întregii zile. Persoanele care se trezesc târziu, pe de altă parte, sunt mult mai relaxate, deoarece nivelul hormonului de stres nu este activat în cazul lor dimineața.

De asemenea, se pare că astfel de oameni au abilități strategice de gândire. Deoarece le este foarte greu să adoarmă devreme, deseori rămân până târziu în noapte pentru a contempla asupra vieților lor și asupra lumii care îi înconjoară. Acest lucru îi face niște gânditori strategici, fapt ce îi ajută să facă față problemelor și să le găsească mult mai ușor o rezolvare, potrivit divahair.ro.