MENIU

NOUL COD PENAL. Studenta criminală de la Medicină se bucură de noile prevederi

<p>Carmen Bejan </p>

NOUL COD PENAL Printre sutele de deţinuţi care se bucură de noile prevederi ale noilor coduri, Penal şi de Procedură Penală, se află şi Carmen Şatran (fostă Bejan), studenta de la Medicină, condamnată pentru uciderea şi tranşarea lui Trifu Schroth, alături de iubitul ei de la vremea respectivă, Sergiu Florea.

NOUL COD PENAL Odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri, Penal şi de Procedură Penală, comisiile speciale constituite la nivelul penitenciarelor au sesizat instanţele de judecată cu privire la deţinuţii ce pot beneficia de noile prevederi, pe principiul legii mai favorabile. Printre deţinuţi care beneficiază de noile perevederi se află şi studenta criminală de la Medicină, Carmen Şatran (fostă Bejan), scrie redesteptarea.ro.

Practic, NOUL COD PENAL îi aduce tinerei care l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schroth, o reducere cu patru luni a pedepsei de 20 de ani închisoare.

"Reduce de la 1 an închisoare la 8 luni închisoare sporul de pedeapsă aplicat ca urmare a contopirii pedepselor, condamnatei Şatran (fostă Bejan) Carmen", se arată în sentinţa prin care tânăra beneficiază de NOUL COD PENAL.

NOUL COD PENAL Mai exact, în momentul emiterii sentinţei pentru crimă, Carmen Bejan a primit o pedeapsă de 19 ani închisoare şi un spor de un an, rezultând o pedeapsă efectivă de 20 de ani. Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, sporul de pedeapsă a fost redus de la un an (12 luni) la opt luni, fosta studentă câştigând patru luni de libertate.