MENIU

Nouă materie obligatorie pentru elevii din România:nutriţia sănătoasă ar putea fi învăţată la şcoală

<p>SUBIECTE BACALAUREAT 2015 BIOLOGIE. C&acirc;t de grele au fost subiectele la Biologie</p>

Într-o ţară în care programul “Cornul şi laptele” naşte discuţii din cele mai diverse, de la contractele dubioase până la calitatea ingredientelor, s-ar putea ca Ministerul Educaţiei să le ofere copiilor şi mijloacele de a decide în cunoştinţă de cauză dacă această gustare este şi sănătoasă pentru ei.

Pe masa de lucru a senatorilor şi deputaţilor se află un proiect de lege care ar adăuga o materie în plus pentru elevi, începând cu clasa a I-a şi terminând cu a XII-a, asta dacă şi colegii iniţiatorului proiectului, senatorul PSD Ovidiu Donţu, vor fi de acord cu ideile sale. Concret, Donţu vrea ca începând cu viitorul an şcolar elevii să aibă în programă şi materia Alimentaţie Sănătoasă, care să îi educe pe elevi în privinţa hranei zilnice.

Senatorul PSD care a avut iniţiativa legislativă consideră necesar ca puştii să conştientizeze încă de la vârste fragede importanţa unei alimentaţii sănătoase.

“În acest fel, se va diminua numărul cazurilor de îmbolnăviri determinate de alimentaţia incorectă a copiilor. Desigur că părinţii se străduiesc, fiecare după nivelul său de cultură, educaţie, mediu social, dar şi după obiceiurile culinare învăţate de la părinţii şi bunicii lor, să ofere o alimentaţie cât mai bună copiilor lor. Nu întotdeauna se reuşeşte acest lucru, iar tentaţiile către mâncarea de tip fast-food sau junk-food sunt mari”, susţine senatorul, citat de Libertatea.ro.

Obiectul de studiu va putea fi predat potrivit lui Donţu de către învăţătoare la ciclul primar şi de diriginte la clasele mari. Acesta nu exclude însă ca “Alimentaţia Sănătoasă” să fie predată elevilor chiar de către specialiştii în nutriţie, în cazul în care vor dori acest lucru