MENIU

Noi restricții anti-COVID-19 în Danemarca: Restaurantele, obligate să închidă porțile devreme

Guvernul danez a anunţat marţi că impune noi restricţii în capitala Copenhaga pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19. 

 

Restaurantele, barurile și cafenelele vor fi obligate să închidă mai devreme, adică de la ora 22.00, relatează Agerpres.

Purtarea măştilor va fi obligatorie în restaurante, cafenele şi baruri atunci când persoanele nu sunt aşezate la mese, a anunţat ministrul danez al sănătăţii, Magnus Heunicke, în cadrul unei conferinţe de presă.

Evenimentele private, precum nunţile şi botezurile, ar trebui să se încheie de asemenea la ora 22:00, a mai spus el.

Măsurile vor intra în vigoare joi, 17 septembrie, şi vor fi valabile până cel puţin două săptămâni, până la 1 octombrie.

Anunţul are loc după publicarea unei postări pe Facebook de către premierul Mette Frederiksen referitoare la un număr în creştere a infectărilor cu noul coronavirus şi a internărilor în spital din această cauză.

După un vârf al cazurilor de COVID-19, Danemarca a reuşit să controleze rapid răspândirea noului coronavirus după ce a impus restricţii timpurii şi stricte în viaţa publică.

Cu toate acestea, în ultimele săptămâni, numărul de noi cazuri a început să crească din nou, cu focare în Aarhus, Ringsted şi, cel mai recent, în zona Copenhaga.

Până mați, Danemarca depășise deja 20 de mii de cazuri confirmate cu infecția COVID-19 - 20.571, dintre care 633 sunt decese. În ultimele 24 de ore au fost raportate 334 de noi îmbolnăviri, potrivit datelor centralizate de Worldometers.