MENIU

Noi percheziții în dosarul Tel Drum. Directorul general al firmei, chemat la DNA

<p>Percheziții </p>

Procurorii DNA fac astăzi percheziții informatice în dosarul Tel Drum. Anchetatorii analizează datele din calculatoarele ridicate de la companie. Petre Pitiș, directorul Tel Drum, a ajuns marți la DNA, pentru o nouă întâlnire cu procurorii. Alături de fostul director al acestei societăți, Pitiș este suspect într-un dosar de corupție deschis anul trecut în urma unui denunț.

Procurorii DNA au desfășurat marți percheziții informatice în dosarul Tel Drum, iar directorul general al companiei a fost din nou audiat de procurorii anticorupție.

Petre Pitiș a afirmat că deține pachetul majoritar al acțiunilor la Teldrum, alături de alți cinci acționari minoritari.

Întrebat de jurnaliști dacă liderul PSD Liviu Dragnea se numără printre acționarii Teldrum ori dacă are vreo legătură cu această companie, Petre Pitiș a răspuns: "Dețin peste 50% din companie. Mai sunt cinci acționari minoritari. (nr. Liviu Dragnea) nu se numără și nici nu s-a numărat din 2007 de când conduc firma".

Anchetatorii analizează datele din calculatoarele ridicate de la companie. În anchetă, directorul general şi adjunctul său sunt cercetați pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, iar prejudiciul se ridică la peste patru milioane de lei.

Procurorii DNA desigilează marți calculatoarele ridicate la percheziții de la sediul Tel Drum. Procurorii anticorupție analizează informațiile găsite pe aceste calculatoare.

Directorul Tel Drum, Petre Pitiş: Nu am nicio relaţie cu Liviu Dragnea. Deţin 50% din companie

La începutul lunii august, lucrători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei au descins la sediul TelDrum din Alexandria. Perchezițiile au avut loc sub coordonarea procurorilor DNA care au plecat de la sediul controversatei companiei cu mai multe documente.

În acest dosar, directorul Tel Drum și adjunctul său sunt acuzați de fraudă cu fonduri europene.

Despre firma Tel Drum presa a scris în repetate rânduri că i-ar aparține în realitate lui Liviu Dragnea care o controlează prin intermediari, informații negate de fiecara dată de președintele PSD.

Aceste percheziții au avut loc în dosarele aflate în lucru la DNA privind activitățile firmei și în care mai multe persoane aflate la conducerea autorităților din Teleorman, dar și apropriați ai lui Liviu Dragnea au fost puși sub urmărire penală.

Mai multe articole despre:
Tel Drum dosarul tel drum percheziții tel drum