MENIU

În plină explozie a infectărilor, guvernul a relaxat prevederile stării de alertă. Avantaje pentru cei vaccinați

Coronavirus România

În contextul exploziei infectărilor, guvernul a relaxat măsurile prevăzute de starea de alertă. Restricțiile mai dure se impun acum de la o incidentă de 6 la mia de locuitori. Românii vaccinați vor avea mai multe avantaje decât cei neimunizați în momentul în care rata de infectare va ajunge la 6 la mia de locuitori. Persoanele care dețin certificat verde nu vor sta în carantină și vor putea intra în restaurante și în mall-uri. Noi măsuri au fost luate de autorități și pentru copiii sub 12 ani. 

Pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. – Anexele nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 932/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021,  precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 9 septembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

 

  1. La anexa nr. 2 articolul 4, alineatul (1) partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

Art. 4. - (1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4, 51, 81, 10 - 121, 20, 21, 22, 231, 271, 301, 331, art. 6 pct. 3, 31 și art. 9 pct. 41, 51, 101, 131 și 151 numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situații:”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 2, alineatul (1) punctul 1 partea introductivă se modifica și va avea următorul cuprins:

„1. în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00-5,00, cu următoarele excepţii:”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 2 alineatul (1) punctul 3 se modifica și va avea următorul cuprins:

3. măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 2, după punctul 3 se introduc două noi puncte, punctele 4 și 5 cu următorul cuprins:

„4. măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 și 2 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

  1. măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 și 2 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 6, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins:

„31. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă în judeţele/ localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori numai în zonele de consum delimitate față de restul spațiului public și amenajate în acest scop. Accesul în zonele de consum astfel delimitate și amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 6, punctele 4 – 6 se modifică și vor avea următorul cuprins:

„4. măsurile prevăzute la pct. 1 - 31 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

  1. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 - 31 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  2. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 - 31 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 7, alineatele (1) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (2) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.”

 

  1. La anexa nr. 3 articolul 131, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit prezentei anexe au obligația de a verifica existența documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2 a acestor persoane.”

 La anexa nr. 3 articolul 131, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.”

 

JOI DIMINEAȚĂ, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat HOTĂRÂRE nr. 73 din 23.09.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de
COVID-19

Art.1 - (1) Se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20,00- 5,00, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, cu următoarele excepții:

a) deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;

b) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;


c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;


d) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

e) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

(2) Măsura prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Art.2 - Se propune ca de la interdicția de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, aplicabilă pe tot parcursul săptămânii, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1.000 de locuitori, pentru intervalul orar 20,00-5,00 să se introducă o nouă excepție pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19.


Art.3 - (1) Se propune limitarea programului de lucru cu publicul în intervalul orar 5,00-18,00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot
desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție
sanitară.
(3) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 5,5/1.000 de locuitori.

Art.4 - Se propune creșterea vârstei până la care copii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

Art.5 - Se propune ca în localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, la nivelul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, zonele de servire a preparatelor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice să fie delimitate de restul spațiului, astfel încât accesul în aceste zone să fie permis doar pe baza certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID19 sau, în cazul
persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, în baza unui document, pe suport hârtie sau în format electronic, care să
ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Art.6 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Art.7 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.