MENIU

Noi detalii despre fuga Elenei Udrea: O noapte petrecută în arestul Bulgariei - PLANUL fostei blonde de la Cotroceni

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria după ce a plecat din țară joi dimineață. Fostul ministru al Turismului a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare, în dosarul Gala Bute. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că Elena Udrea este vinovată de luare de mită și abuz în serviciu. Ea a ascultat sentința la Sofia.

Elena Udrea își petrece noaptea într-un sediu de poliție din Bulgaria, iar vineri va fi dusă în fața judecătorilor pentru a se decide dacă va fi arestată sau nu.

Elena Udrea a părăsit țara joi dimineață. Potrivit Poliției de Frontieră aceasta a ieșit din România cu mașina. Nu a fost oprită pentru că nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie. Ea a fost capturată la Kulata, la granița cu Grecia. Persoana care o însoțea pe Elena Udrea este unul dintre șoferii săi, reținut, de asemenea, pentru a da explicații în acest caz.

Nu este prima dată când Elena Udrea pleacă din țară. A făcut-o și în 2018, înainte de pronunțarea unei decizii definitive a justiției, tot în Gala Bute. Atunci a fugit în Costa Rica, unde a fost descoperită de autorități și a executat două luni de închisoare. 

În dosarul Gala Bute au mai fost condamnate alte 6 persoane. Printre acestea și fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja. El a declarat, la Realitatea PLUS, că nu știe nimic despre Elena Udrea. În schimb, Obreja susține că sentința este nedreaptă în cazul său. 

Rudel Obreja s-a predat poliției. 

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria! Ea a fugit din țară după rămânerea condamnării la 6 ani de ÎNCHISOARE - Foto

Mai multe articole despre:
elena udrea detalii condamnare gala bute