MENIU

Noi cartele de călătorie cu metroul. Iată care sunt avantajele pentru călători

Directorul general al Metrorex, Marin Aldea, a declarat miercuri că noile cartele – de o singură călătorie, de grup cu mai multe persoane sau abonamentul anual – sunt deja tipărite şi se vor vinde la ghişee „peste cel mult două săptămâni”.

„Am făcut o serie de probe, să vedem dacă aceste cartele funcţionează, şi rezultatele sunt pozitive. Aşa încât la sfârşitul lunii iulie am promovat pe circuitul de aprobare un proiect de ordin de ministru pentru introducerea noilor titluri noi de călătorie, mă refer la legitimaţia de o călătorie, legitimaţia de grup pentru 3-4-5 călători şi abonamentul anual. Cred că vor fi introduse în cel mult două săptămâni. Proiectul de ordin ştiu că a fost semnat, a fost promovat pe circuit pentru a fi publicat în Monitorul Oficial şi în termen de cinci zile de la publicare cartelele intră în vânzare. Noi am distribuit deja cartelele, sunt la caserii, suntem pregătiţi”, a spus Marin Aldea.

„Care sunt avantajele? Spre exemplu, cartela de grup pentru trei persoane va costa 5 lei, ca şi cartela de două călătorii; pentru patru călători tariful este de 6,5 lei şi pentru cinci călători este de 8 lei. Ne-am gândit aici la familii, la turişti care vizitează Bucureştiul... Cel mai avantajos pentru călătorii fideli este abonamentul anual. Dacă facem un calcul, călătorii noştri fideli vor beneficia de o lună şi jumătate gratuitate la transportul cu metroul dacă achiziţionează acest titlu de călătorie, care este la preţul de 720 de lei”, a precizat directorul Metrorex.

Directorul general al Metrorex a precizat că nu are în vedere o majorare a tarifelor de călătorie cu metroul în viitorul apropiat.

 

Mai multe articole despre:
metrou cartele metrou metrou călătorie