MENIU

Nicușor Dan ține la secret donații de 9 milioane de euro. Cine ar putea fi donatorul misterios

Nicușor Dan. Foto: Profimedia

Deși au trecut luni întregi de la prezidențiale, Nicușor Dan nu venit nici până acum cu lista celor care i-au donat peste 9 milioane de euro în campanie. Situația este cu atât mai gravă cu cât, în spațiul public, au început să existe suspiciuni cu privire la legătura dintre președinte și avocata șpăgară din PNL. Unele voci iau în calcul varianta ca Adriana Georgescu să se numere printre sponsorii din umbră ai lui Nicușor Dan. 

În România Onestă, nici până în ziua de azi nu știm cine a făcut donații pentru președinte în campania de anul trecut. Peste 75% din bani au avut ca sursă donatorii anonimi. Actualul șef al statului a fost împrumutat cu 12 milioane de euro, iar pentru 9 milioane de euro nu se știe nici până azi cine au fost „sponsorii din umbră” care și-au deschis, cu atâta larghețe, portofelele.

„Legea obligă la comunicarea către stat a donatorilor cu peste 5.000 de Voi face același lucru în următoarea declarație de avere. Atâta timp cât nu am acceptul oamenilor ăstora să le fac public numele acum, nu o să o fac. Sunt oameni de afaceri care au afaceri absolut corecte”, a declarat Nicușor Dan.

O lună și jumătate mai târziu de la aceste declarații, Nicușor Dan a promis că, odată ajuns în funcția de șef al statului, va desecretiza lista donatorilor anonimi.

„Reporter: Ati spus ca dupa ce ajungeti in functie o să ne spuneti cine sunt finantatorii din campanie
Nicușor Dan: Da, o să îmi fac declarația de avere chiar în 15 zile de la preluarea mandatului.”

La fel ca în cazul raportului anulării alegerilor, românii au rămas doar cu promisiuni.

Nicușor Dan a dezvăluit că în cele două tururi ale alegerilor prezidențiale a cheltuit peste 60 de milioane de lei - bani din 350 de împrumuturi, primite de la aproape tot atâtea persoane. Dintre acestea, mai mult de jumătate sunt anonime. Concret, 210 împrumuturi în cazul cărora Nicușor Dan a venit cu explicația că finanțatorul „nu și-a exprimat acordul pentru publicarea numelui și prenumelui”.
 
Principalii donatori au fost Măriuca și Florin Talpeș și Dan Ostahie, care i-au dat câte 810.000 lei. 

Nicușor Dan, făcut praf din interiorul PNL pentru că întârzie raportul despre anularea alegerilor. Declarația unui fost ministru liberal

Mai multe articole despre: