MENIU

Nicușor Dan spune de ce nu i-a răspuns prefectului Capitalei: „Se făcuse târziu!”

Nicușor Dan spune de ce nu i-a răspuns prefectului. Foto/Profimedia

Nicușor Dan susține că a văzut apelul de la prefectul Alexandra Văcaru în seara precedentă grevei STB, dar că ”se făcuse târziu”, adăugând că prefectul ”are atribuții limitate în această chestiune”.

Nicușor Dan, primarul Bucureștiului, a explicat de ce nu i-a răspuns la telefon prefectului Alexandra Văcaru în seara precedentă grevei STB.

Primarul general susține că i-a văzut apelul, dar că ”se făcuse târziu”, adăugând că prefectul ”are atribuții limitate în această chestiune”.

"Suntem într-o situație de criză. Alaltăieri seară am vorbit cu foarte multă lume pentru că anticipam criza care urma.

Nu am vorbit si cu doamna prefect deși am văzut apelul său, pentru că se făcuse târziu și domnia sa are atribuții limitate în această chestiune. Am vorbit cu poliția, cu viceprimarul, cu foarte multă lume pentru a realiza lucrurile de care aveau bucureștenii nevoie – polițiști în intersecții, informare în stații că nu mai vin mijloacele de transport. Am fost conectat cu toate instituțiile, cu domnia sa am vorbit la 6 dimineața ieri", a declarat Nicușor Dan.