Nicușor Dan, pierdut în declarații la un an de la anularea alegerilor. Președintele nu știe ce s-a întâmplat, rușii au dispărut: „Nu știm cine e în spate”
Nicușor Dan nu a reușit nici acum să vină cu răspunsuri cu privire la anularea alegerilor. Șeful statului a declarat că știe cum s-a întâmplat totul. Însă, susține că nici până în acest moment nu cunoaște actorii care au stat în spatele acestei operațiuni.
„Cât cunoaștem noi din fenomenul alegerilor din 2024? Cunoaștem modul de operare. Nu reușim să cunoaștem în momentul de față o parte din actorii care au fost implicați în zona electronică, să-i spunem, cibernetică. Adică nu știm cine a fost. Știm cum s-a întâmplat.
Avem inclusiv cantitativ niște indicații, dar nu știm. Pe multe din aceste filiere nu reușim să identificăm cu precizie ce a fost în spate, dar asta... Nu e ceva ce tot dau și dau acest exemplu, ați văzut cred că acum vreo patru luni.
A fost un raport al serviciilor secrete britanice care au dovedit în sfârșit că serviciile secrete rusești au fost în spatele unor operații din 2016-2018. E o muncă informativă care... Ăsta este specificul ei, durează timp.”, a declarat Nicușor Dan.