MENIU

Nicolae Stanciu, aproape de despărțirea de Genoa, după penalty-ul ratat cu AC Milan. Ofertă tentantă pentru mijlocașul român

Dalian Yingbo din prima ligă chineză este dispusă să achite lui Genoa 2 milioane de euro (foto: profimedia)

Meciul cu AC Milan, în care a ratat un penalty în minutul 99 al partidei, ar putea fi ultimul pentru Nicolae Stanciu în tricoul celor de la Genoa.

Mijlocașul român de 32 de ani are o ofertă extrem de avantajoasă din punct de vedere financiar din China, unde ar putea reveni în scurt timp.

Stanciu, care nu mai evoluase din 3 decembrie (în Cupa Italiei) și în Serie A din 29 septembrie, a fost introdus pe teren în minutul 83 al partidei de pe „San Siro”, încheiată 1-1.

Internaționalul român a avut șansa să aducă victoria echipei sale, dar a trimis peste poartă de la punctul cu var, după un fault al lui Davide Bartesaghi asupra lui Mikael Egill Ellertson.

Stanciu s-ar putea întoarce în China, la Dalian Yingbo

Potrivit presei chineze, formația Dalian Yingbo, din prima ligă, este gata să ofere două milioane de euro pentru transferul lui Stanciu și un salariu consistent pentru jucător.

Transferul ar reprezenta o mutare logică, în condițiile în care Stanciu a mai evoluat în China, la Wuhan Three Towns, echipă cu care a cucerit titlul în 2022 și Cupa un an mai târziu. Adaptarea ar fi, astfel, una rapidă.

Prestațiile rare ale românului la Genoa și salariul său considerabil l-au făcut pe acționarul Dan Șucu să ia în calcul despărțirea încă din toamnă. Deși s-a vorbit și despre o eventuală revenire în Superligă, cerințele financiare ale mijlocașului fac practic imposibil un transfer în România.