MENIU

Nicolae, nepotul Regelui Mihai, CLARIFICĂRI despre presupusul său copil nelegitim

Nicholas (Nicolae) de Roumanie Medforth-Mills, fiul prinţesei Elena şi nepotul Regelui Mihai, a făcut o serie de precizări în legătură cu presupusul său copil nelegitim.

Într-un comunicat transmis joi, 22 septembrie, Nicolae a subliniat că Nicoleta Cîrjan, femeia care susţine că a rămas însărcinată cu el, a refuzat în repetate rânduri să-i facă testul ADN copilului.

Pe de altă parte, nepotul Regelui Mihai a precizat că dacă rezultatele unui astfel de test ar demonstra că el este tatăl, şi-ar "asuma toate obligaţiile ce rezultă din această situaţie".

"Pe parcursul anului 2016, doamna Nicoleta Cîrjan m-a anunţat prin corespondenţa scrisă că sunt tatăl copiliului dumneaei. În scopul probării declaraţiilor, am invitat-o împreună cu fiica sa, pentru testul de paternitate (testare ADN) la Institutul Naţiona de Medicină Legală 'Mina Minovici' din Bucureşti, singura instituţie abilitată să efectueze în mod ştiinţific un astfel de test. Doamna Nicoleta Cîrjan nu a dat curs acestei solicitări şi nici celor ulterioare. Mai mult decât atât, până la data prezentului comunicat, nu a fost declanşat niciun proces civil de stabilire a paternităţii la instanţa competentă", a precizat Nicolae.

"Contrar acestor refuzuri, afirmaţiile pe tema paternităţii au continuat, motiv pentru care în data de 3 septembrie 2016, prin intermediul avocatului meu (...) i-am adresat doamnei Cîrjan o ultimă solicitare pentru a veni să realizăm testarea ADN. Răspunsul a fost un alt refuz ferm. Dacă în urma unui test ADN (...) rezultă că sunt tatăl copilului doamnei Cîrjan, prin declaraţie notarială de recunoaştere a paternităţii, îmi voi asuma toate obligaţiile legale ce rezultă din această situaţie", a adăugat el.

Nicoleta Cîrjan a născut o fetiţă, în februarie 2016. Femeia a susţinut tot timpul că tatăl bebeluşului este fostul principe Nicolae, încă Casa Regală a negat încă de la început acest lucru.

În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României.

Deşi unele voci au speculat că decizia Regelui ar fi fost influenţată şi de venirea pe lume a presupusei fiice nelegitime a lui Nicolae, acest lucru nu a fost niciodată confirmat.

"Regele Mihai a luat deciziile (...) cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. (...) Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi", se preciza într-un comunicat remis atunci de Casa Regală a României.

Nicholas Medforth-Mills ("principele Nicolae al României") este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.