Năstase și Dăncilă au mers în China. Foștii premieri apar în poză cu Vladimir Putin și Kim Jong Un. Ce mesaj a transmis ministra rezist de Externe?
Doi foști premieri români, Adrian Năstase și Viorica Dancilă, au participat la summitul dictatorilor din China și apar în poza de grup alături Vladimir Putin, Xi Jing Ping și Kim Jong Un. Ministerul de Externe, prin vocea Oanei Țoiu, a transmis că Năstase și Dăncilă au mers acolo ca persoane private și nu au reprezentat România.
Foștii premieri și lideri PSD Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au participat la parada organizată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Asia.
În imaginile de la eveniment, Viorica Dăncilă a fost surprinsă în timp ce dădea mâna cu prima doamnă a Chinei.
Adrian Năstase a povestit și pe blogul său despre vizita sa în China, unde a fost acompaniat de soția sa Dana Năstase.
Fostul premier a scris că s-a întâlnit cu ministrul adjunct Sun Haiyan, cu care a discutat teme sensibile de politica internationala, inclusiv despre razboiul din Ucraina si despre relatia dintre China, Rusia si India.
„Aș vrea să văd liderii actuali, să o văd pe doamna ministru că interacționează cu liderii politici importanți. Numai așa putem sta la masa negocierilor, având dialog cu lideri importanți. Fără dialog, se va întâmpla ca până acum: să rămânem în plan secund”, a comentat și Viorica Dăncilă, într-o intervenție la Realitatea Plus.
Ministrul de Externe Oana Țoiu a venit cu o reacție referitoare la prezența celor doi foști premieri în China.
„România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi. Au mers acolo ca persoane private și se reprezintă doar pe ei înşişi dar probabil că invitația a fost bazată și pe rolul de foști premieri şi indică o intenție de a arăta influența asupra României - dar Putin a reușit să arate doar că legăturile lor sunt legate de trecut și nu de viitorul României. Politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”