MENIU

Mugur Isărescu, despre Ion Iliescu:”A sprijinit noul rol al Băncii Naţionale, independenţa ei şi dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă”

Mugur Isărescu, despre Ion Iliescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat, miercuri, că atât timp cât a fost preşedinte, Ion Iliescu Ion Iliescu a sprijinit noul rol al BNR, independenţa ei şi dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă.

”Ion Iliescu, primul Preşedinte ales al României post-decembriste, trecut acum în eternitate, a marcat decisiv orientarea politică a ţării spre Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană. Cât timp a îndeplinit cea mai înaltă demnitate în statul român, în momente dintre cele mai grele, a sprijinit noul rol al Băncii Naţionale, independenţa ei şi dezvoltarea unui sistem bancar specific economiei de piaţă. Pace veşnică, Domnule Preşedinte. Condoleanţe Doamnei Iliescu şi familiei”, a transmis Mugur Isărescu.

Ion Iliescu, primul preşedinte al României post-comuniste, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 95 de ani, la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, unde a fost internat în urmă cu aproape două luni, fiind diagnosticat cu cancer pulmonar.

Mai multe articole despre:
Mugur Isarescu Ion Iliescu BNR