MENIU

Mucenici moldovenești, rețeta renumitului gastronom Radu Anton Roman. Ingredientul secret pe care îl folosea maestrul bucătar

Pregătiţi de gospodinele din toate regiunile ţării, fierţi sau copţi, mucenicii se împart pe 9 martie, zi în care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe cei 40 de sfinţi din cetatea Sevastiei, soldaţii creştini care, potrivit legendei, au murit în chinuri pentru că au refuzat să se închine la idoli. 

În credinţa populară, 9 martie este ziua în care se deschid cerurile. Pentru pomenirea celor morţi, în multe sate se obişnuieşte să se împartă mucenici.

Regretatul gastronom Radu Anton Roman a publicat în cartea sa „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” o rețetă a preparatului tradiţional.

Cum se fac mucenicii moldovenești (copți)

Ingrediente mucenici moldovenești:

1 kilogram de făină

2 linguriţe de drojdie

500 ml apă

1 linguriţă sare

4 linguriţe miez de nucă măcinat

ulei pentru uns tava

Sirop: 

şase linguriţe de zahăr sau miere

o ceaşcă de apă

zahăr vanilat

Mod de preparare:

Se frământă un aluat dospit ca de pâine din făină, apă, sare şi drojdie;

Aluatul se lasă apoi la crescut 20 de minute, într-un loc călduţ. Se acoperă cu un prosop;

După ce s-a umflat aluatul, se tapetează un blat de lucru cu făină şi se rulează fiecare şnur de aluat în formă de opt; 

Se pun la copt (circa 30 de minute) într-o tavă unsă cu ulei;

Se fierbe apa cu mierea până se îngroaşă, se adaugă zahărul vanilat; siropul obţinut se toarnă peste mucenici;

Se presară miez de nucă şi se lasă să se înmoaie.