MENIU

Motivul ireal pentru care sute de femei din Timişoara au fost chemate la Maternitate

Sute de femei din Timişoara au fost sunate de către reprezentanţii Maternităţii Odobescu din Timişoara, unitate sanitară care ţine de Spitalul Municipal, pentru a li se returna bani pe anumite analize făcute în urmă cu 2-3 ani. Gestul a fost făcut deoarece aceşti bani nu trebuiau solicitaţi la analize, investigaţiile fiind decontate printr-un program naţional. Chiar şi Curtea de Conturi a “recomandat” restituirea banilor.

Femeile au fost sunate pentru a se prezenta la spital pentru a li se restitui banii. Sunt aproximativ 500 de cazuri, iar întreaga sumă care trebuie restituită ajunge la 200.000 de lei, aproximativ 400 de lei de pacientă. S-a decis acest lucru deoarece au plătit pentru nişte analize de ginecologie pentru care nu trebuiau să… plătească. Analizele erau suportate printr-un program naţional, susţinut de Ministerul Sănătăţii, pentru care exista o decizie de coplată, scrie Tion.ro.

Reprezentanţii Spitalului Municipal Timişoara au făcut o analiză internă la Maternitatea Odobescu, atunci când au preluat unitatea sanitară, în noiembrie 2011, şi au descoperit că această sumă era plătită de paciente, deşi ele nu trebuiau să se facă acest lucru. În primvara lui 2013 au sistat plata analizelor din partea pacientelor, iar acum se dau banii înapoi.

„Aceşti bani se dau pentru că a fost o diferenţă de interpretare pe o finanţare pe un program. Noi am preluat Ginecologia la sfârşitul lui 2011. De altfel, la Ginecologie au fost probleme financiare înainte de a fi preluată de noi. Am luat decizia să sistăm încasările, după care, cu avizul organelor competente, am decis să restituim aceşti bani care nu au fost obligatoriu de încasat atunci. Încasarea acestor bani s-a continuat până în 2013, în primăvară, până am reuşit şi noi să vedem despre ce e vorba. În noiembrie, sfârşitul lui 2011, am preluat Ginecologia, şi până când am putut să verificăm în amănunt tot am suspendat activitatea şi acum returnăm banii. Erau pe program banii respectivi şi a trebuit analizat dacă acei bani acopereau costul întregului program sau nu. Este vorba despre analize de ginecologie în maternitate, un diagnostic antenatal, analize de diagnostic pentru femeile gravide. Suma este mai mare pe analizele respective, suma care se restituie pacientelor reprezintă valoarea coplatei. Am făcut o analiză internă a activităţii şi atunci am spus că din punctul nostru de vedere nu este foarte clar dacă acea coplată se justifică sau nu. Şi atunci am suspendat-o şi atunci am decis, după ce am avut şi avizul organelor de control, de îndrumare (n.r. – Curtea de Conturi), să restituim banii respectivi. Noi am avut Curtea de Conturi, ca de fiecare dată, şi le-am prezentat situaţia. Îmi pare rău că s-a întâmplat aşa. Mai pot fi greşeli, important este că ni le şi corectăm. Aceşti bani nu se dau din cele cuvenite pacienţilor actuali internaţi sau trataţi. Spitalul are resurse extrabugetare, nu este o problemă pentru noi să restituim aceşti bani fără a afecta absolut deloc drepturile pacienţilor actualmente internaţi. La intrările şi consumul Spitalului Municipal, deşi suma nu e de neglijat, nu va perturba activitatea noastră”, spune Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.

Înainte ca Maternitatea Odobescu să fie preluată de Spitalul Municipal Timişoara, Octavian Mazilu spune că această unitate sanitară era subfinanţată.

„Ei au luat multe decizii ca să încerce să păstreze un echilibru financiar. S-au redus bonurile de masă, medicii au renunţat la o jumătate de gardă plătită. La momentul respectiv oamenii au făcut nişte sacrificii şi au încercat să menţină echilibrul financiar, iar noi până am reuşit să facem o analiză pe fiecare domeniu nu a fost uşor”, spune Mazilu.

Rezultatul analizei a fost prezentat Curţii de Conturi, care a dat acordul şi recomandarea spitalului de a restitui aceşti bani.