MENIU

Moțiunea simplă împotriva Oanei Țoiu a fost respinsă, în absența ministrului de Externe

Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Moțiunea simplă depusă de senatorii Opoziției împotriva ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a fost respinsă luni în plenul Senatului, după un vot în care s-au înregistrat 44 de voturi pentru, 59 împotrivă și o abținere.  

Dezbaterea a început în prezența secretarului de stat Clara Volintiru, care a reprezentat Ministerul Afacerilor Externe. Documentul, intitulat „Diplomația progresistă cu hashtaguri a pus agricultura României în pericol. Oana Țoiu spune ‘da’ altora și ‘nu’ propriilor cetățeni’”, a fost inițiat de 43 de senatori din PACE – Întâi România, AUR și neafiliați.

Inițiatorii au acuzat un „mod defectuos, ideologizat și necoordonat” de reprezentare a intereselor României în procesul decizional european privind Acordul UE–Mercosur. Moțiunea a fost prezentată în plen de senatorul Daniel-Paul Gheorghe.