MENIU

Motanul Stepan a revenit în Ucraina - Celebrul „blogger” s-a refugiat mai multe luni în Franța din cauza războiului - VIDEO

Motanul ucrainean Stepan a revenit în țară, după ce a fugit din calea bombelor rușilor

Celebrul motan ucrainean Stepan, blogger cunoscut de dinaintea războiului, a revenit în țară, după mai multe luni. Familia sa a fugit din Harkov, la începutul războiului, după ce rușii le-a bombardat locuința.

Motanul Stepan a ajuns joi la Lvov. Familia sa a trăit ultimele luni în Franța, după ce a fugit în luna martie după ce rușii au invadat Harkov și le-au bombardat apartamentul.

Într-o postare pe Instagram, în mai multe fotografii în care apare motanul Stepan se vede primăria din Lvov.

Iar stăpâna lui, Hanna, mulțumește pentru susținere și anunță o nouă strângere de fonduri pentru nevoile animalelor.

Motanul a trăit în Franţa mai multe luni alături de proprietarul său, după ce apartamentul lor din Harkov a fost distrus de o rachetă rusească.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Степан (@loveyoustepan)

După bombardamentele violente din Harkov, Stepan şi familia sa au evadat în Polonia.

Din Polonia, motanul Stepan și cu familia stăpânilor săi au ajuns în Franța. Iar din luna martie au stat pe Coasta de Azur, după ce asociația World Influencers and Bloggers i-a ajutat să găsească o casă în Franţa. 

În mai multe comentarii, admiratorii lui Stepan au întrebat unde este Stephanie, iar stăpâna motanului, Hanna, a transmis că „Nu vă faceţi griji, Stephanie este cu noi!" și a postat o fotografie cu cele două pisici.

Motanul blogger - Stepan a strâns peste 15.000 de dolari pentru a ajuta mai multe organizaţii de protecţie a animalelor, precum şi grădinile zoologice din Nikolaev şi Harkov, potrivit anunțului stăpânei sale, Hanna.

Motanul Stepan are peste 1,5 milioane de urmăritori pe Twitter şi Instagram. El a câştigat marele premiu la World Influencers and Bloggers Awards, la Cannes.

Iar în noiembrie anul trecut, Britney Spears l-a făcut și mai celebru. Cunoscuta vedetă a vorbit despre Stepan într-o postare, cu peste 1,3 milioane de aprecieri. 

„Tocmai am turnat un film, intitulat „IDOLUL” … E sigur că va avea succes”, a scris atunci Britney Spears pe Instagram.

Stepan a fost preferat și de casa de modă italiană de lux Valentino, care a publicat, tot în noiembrie anul trecut, o reclamă pentru una dintre genţile sale. Motanul Stepan apare la un pahar de vin, alături de o geantă de 2.800 de dolari semnată Valentino, din ultima coleție de lux „The Party Collection”.