MENIU

Monitorul Oficial al României, ediția online, va fi gratuit, începând din iunie 2017

ORDONANŢA TRASEIŞTILOR, PUBLICATĂ în Monitorul Oficial. MIGRAŢIA PRIMARILOR, LEGALĂ

Camera Deputaţilor a adoptat marţi un proiect de modificare a Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, potrivit căruia Partea I şi a II-a a ediţiei online a Monitorului Oficial vor fi gratuite şi disponibile permanent în varianta pentru citire, începând din luna iunie 2017.

Proiectul a fost adoptat cu 192 de voturi ”pentru”, Camera fiind for decizional în acest caz, iar proiectul urmează să fie transmis preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

”Regia Autonomă «Monitorul Oficial» editează Monitorul Oficial al României atât în format tipărit, cât şi în format electronic. Formatul tipărit este pus la dispoziţia tuturor utilizatorilor contra cost, iar formatul electronic al Monitorului Oficial al României, Partea I şi Partea a II-a, în mod gratuit, permanent, în varianta pentru citire”, se arată în proiectul adoptat.

În prezent, Partea I şi a II-a din Monitorul Oficial online sunt disponibile gratuit pentru o perioadă de zece zile.

Conform proiectului adoptat de Parlament, părţile III - VII din Monitorul Oficial vor fi disponibile gratuit timp de zece zile în ediţia online a Monitorului.  

Modificările legislative vor intra în vigoare de la data de 1 iunie 2017.

Mai multe articole despre:
null