MENIU

Miron Mitrea critică jocurile politice din spatele sondajelor pentru alegerile la Capitală: „Ori mergem cu cei de acum, ori alegem ceva nou. Anca Alexandrescu este extrem de proaspătă ca politician”

Miron Mitrea

Analistul politic Miron Mitrea a comentat la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii „Lupta pentru România”, modul în care sondajele de opinie sunt prezentate publicului, sugerând că rezultatele acestora sunt influențate de interesele celor care le comandă.

„Cifrele nu ies public fără să treacă prin mâna șefului, care le piaptănă în funcție de experiență și, nu de puține ori, de interesele dictate de contracte”, a declarat Mitrea.

El subliniază importanța „trendului”, nu doar a cifrelor brute: „Dacă la începutul campaniei ești în coborâre, pierzi alegerile. Dacă intri cu avânt, ai șanse mari să câștigi.”

Mitrea apreciază evoluția Ancăi Alexandrescu ca pozitivă, în contrast cu ceilați candidați, despre care spune că nu ar avea motive de regret: „Văd un trend foarte bun la Anca și unul destul de prost la ceilalți.”

Pe fondul discuțiilor privind posibile retrageri, acesta crede că niciunul dintre candidați nu va face pasul înapoi, considerând ambiția pentru primăria București determinantă: „Nu cred că se va retrage niciunul. Vor Bucureștiul nu pentru alianță, ci ca să-l mulgă în continuare.”

În ceea ce privește electoratul USR, Mitrea estimează că „hardcore-ul” acestui partid ar reprezenta între 5 și 6% din voturi, restul fiind alegători ocazionali. De asemenea, acesta susține că alegerea se va face între sistem și anti-sistem, pledând pentru candidatul „proaspăt” și considerând-o pe Anca Alexandrescu „soluția cea mai bună”.

Mitrea a criticat și evoluția politică a unor foști lideri, precum Ludovic Orban, despre care spune că a ajuns „foarte jos”, acceptând să „poarte geanta celui pe care l-a făcut primar al Bucureștiului”, Nicușor Dan.

Totodată, a punctat că lui Vlad Voiculescu și lui Ludovic Orban li se pregătesc două posibile dosare penale, menționând detalii procedurale privitoare la imunitatea parlamentară și deciziile ce stau în mâna președintelui Nicușor Dan.

„E greu să spun acum dacă este sau nu este real. În mod cert, vedem întotdeauna cine a comandat sondajul și bănuim că au fost anumite interese. După ce se strâng cifrele și se interpretează, ele nu ies public fără să treacă prin mâna șefului, el le piaptănă în general în funcție de experiența pe care o are el și nu de puține ori în funcție de interesele pe care contractele pe care le are i le dictează. Mai important decât cifrele astea este care este trendul. Eu am condus ceva campanii în viața mea și știu o chestiune de bază: dacă la începutul campaniei ești cu botul avionului în jos, pierzi alegerile, n-ai nicio șansă să-ți revii. Dacă intri cu botul avionului în sus, șansa să câștigi este mare. Deci trendul înainte de intrarea în ultimele două săptămâni este extrem de important și eu văd un trend foarte bun la Anca și un trend destul de prost la ceilalți. Nu că mi-ar părea rău. 

Of, din păcate, aceste discuții au rost. Noi am văzut ce s-a întâmplat când Elena Lasconi nu s-a retras, dar au retras-o partid-ul, chiar dacă ea a candidat, electoratul disciplinat, hardcore-ul, cum îi spunem noi, electoratului, se duce după indicații. Sigur că da, mai fuseseră o dată și tot prost au făcut. Hardcore-ul lor nu este cum se gândește lumea, 15% sau 17%. După părerea mea, mă rog, ultimele cifre care am văzut, hardcore-ul USR-ului e undeva între 5 și 6%. Sunt cei care votează USR-ul că vor să voteze USR-ul, ceilalți votează din motive diverse. La fiecare partid hardcore-ul este de multe ori mai puțin decât jumătate din voturile pe care le ia.

Deci dacă se retrage unul dintre ei, probabil că poate să dea cam jumătate din electoratul hardcore pe care-l are, 3-4%. Eu nu cred însă că vreunul dintre ei se va retrage. Nu cred asta. Sunt mult prea dornici să câștige. O să vezi tu pe Cătălin Drulă că se duce la președinte Nicușor și îi spune „Șefu, eu mă retrag”. Oricât pare de pașnică că îl bate Nicușor. Ei vor Bucureștiul. Și nu vor Bucureștiul pentru alianță, pentru pro-Europa, pentru anti-Rusia. Vor Bucureștiul ca să-l mulgă în continuare, că l-au muls cinci ani, patru ani și mai bine, că de-aia a ajuns în halul care a ajuns. Nu poți să conduci fără să faci prostii și să arăți orașul așa de prost. Deci nu cred că se va retrage niciunul. Nu cred că aici va fi jocul. Jocul este la electoratul nehotărât astăzi care va trebui să aleagă: mergem cu cei care guvernează acum, deci tot cu cei care au guvernat Bucureștiul în ultimii 20 de ani și țara, sau încercăm ceva nou, mai ales că Anca este extrem de proaspătă ca politician. Și pot să spun că am lucrat cu ea mulți ani de zile, este foarte harnică și foarte bătăioasă. Este soluția cea mai bună pentru ea și singura la care se pricepe foarte bine.

Practic, aceste alegeri sunt simple. Votezi cu sistemul și ai trei reprezentanți ai sistemului acolo. Toți trei sunt ai sistemului. Sau votezi împotriva sistemului. Și eu când vorbesc de sistem, din nou, nu vorbesc de ce vorbește lumea acum, securiștii, cu sereiștii, mă refer la sistemul globalist care a încercat să conducă lumea și care în România, prin Soroș , fundațiile lui, USAID, NET și alte instrumente pe care nu le vedem, și-a impus oamenii: în România, Moldova și multe țări din zonă, mă rog, au pierdut în Polonia, până la urmă. Eu la acest sistem mă gândesc. 

Noi duminică vorbit de treaba asta. Da. Și am fost uimit nică Ludovic a ajuns foarte jos după părerea mea. Să accepti să duci geanta celui pe care l-ai făcut primar la București mi se pare... dincolo de demnitatea unui politician care are pretenții, dar se pare că Ludovic nu mai are pretenții. Nicușor a spălat pe jos cu el. Și l-a dat afară pentru ca să nu-l dea afară pe Vlad Voiculescu, omul de casă, pentru că este în aceeași situație. Vlad Voiculescu are în spate un dosar care se pregătește, se pare că și Ludovic Orban este prins într-un dosar care se pregătește. Atenție! Președintele Nicușor, când a fost întrebat de Vlad Voiculescu, a spus și-l citez: „Nu este începută urmărirea penală. Dacă începe, ne vom îndepărta”. De parcă noi suntem niște tâmpiți noi românii și nu știm că urmărirea penală poate să înceapă numai la cererea președintelui, pentru că Vlad Voiculescu a fost ministru și nu poate începe urmărirea penală împotriva lui decât după ce-i ridică imunitatea Parlamentul European și după ce domnul președinte Nicușor semnează. Ludovic tot la mâna lui Nicușor este. Nicușor va semna pentru Ludovic și nu va semna pentru Vlad Voiculescu. Deci, Ludovic, ai tras necâștigător a doua oară, dar îți place.”, a declarat Miron Mitrea la Realitatea PLUS.