MENIU

Ministrul Justiției, Stelian Ion: Dosarul 10 august nu se termină aici! Există remedii pentru acest dosar

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a afirmat, astăzi, într-o declarație de presă, că o parte din Dosarul "10 august" poate fi cercetată în continuare, chiar dacă dosarul a fost clasat definitiv, în urmă cu doar câteva zile, printr-o decizie a judecătorilor de la Tribunalul București. În plus, spune ministrul, se pot face plângeri în continuare, care vor fi soluţionate de procurorul ierarhic superior. "În cazul în care soluţionarea nu este pozitivă, se poate merge mai departe, către judecătorul de cameră preliminară. Eu văd la acest moment - şi dacă văd eu, cred că văd mai mulţi oameni care lucrează în domeniul dreptului - că există remedii", a arătat ministrul.

"Clasarea Dosarului "10 august" a suscitat un val de emoție. Este de înțeles într-un fel pentru că lumea așteaptă răspunsuri la ce s-a întâmplat atunci. Este foarte important să așteptăm motivarea încheierii de respingere a cererii de redeschiderea a dosarului. Acea încheiere pronunțată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă, însă până nu vedem motovarea, nu putem avea o imagine de ansamblu cât de cât clară asupra a ceea ce s-a întâmplat”. Până nu o vedem, nu putem avea o imagine de ansamblu clară asupra a ceea ce s-a întâmplat", a afirmat ministrul.

Stelian Ion a continuat, spunând că solicitarea sa pentru toată lumea, "pentru cei care au formulat aceste plângeri", este să avem răbdare să vedem motivarea care va aduce răspunsuri. "Dosarul 10 august nu se termin aici. Dosarul a jost disjuns, iar acea parte legată de interacțiunile directe ale jandarmilor cu mulțimea, dar și cele care se refeă la persoane care nu dețineau funcție de jandarmi - nici cu privire la ei nu s-a luat o decizie".

Potrivit ministrului Justiției, ordonanța de clasare face parte a unui alt dosar, fapt pentru care, "torectic, e posibil orice".

"Ea (ordonanța - n.r.) nu a fost comunicată decat unui număr de 16 persoane, în condițiile în care un număr de 700 de persoane sunt vătămate. Dacă e să ne uităm pe legea - și asta trebuie să facem mereu: să ne uităm pe lege - ea trebuie comunicată persoanelor care au fomulat sesizări, care au un interes în cazuri, suspecților. După comunicare, persoanele au dreptul să formuleze plângeri care pot ajunge să fie analizate de procurorul ierarhic superior. Plângerile împotriva soluției de clasare pot fi făcute în termen de 20 de zile de la soluția de clasare", a spus Stelian Ion, explicând parctic pașii procedurali ce pot fi făcuți din momentul soluției de clasare. 

Cât privește atacarea deciziei la CEDO, ministrul a spus că preferă ca problema să fie rezolvată în țară și să nu se mai ajungă la instanțele internaționale. 

"Eu văd că există remedii și mi se pare prematur să vorbim despre CEDO. Îmi doresc să avem lumină în România și nu la CEDO. Prea mult am solicitat CEDO și de prea multe ori am primit condamnări", a arătat Stelian Ion. 

Tribunalul București a respins, pe 2 martie, cererea DIICOT de redeschidere a dosarului "10 august", decizia fiind definitivă. Tribunalul susține că decizia a fost luată „pe baza dispoziţiilor legale incidente cauzei şi pe baza probatoriului administrat pe parcursul fazelor procesuale specifice, nu pe bază de emoţii şi sentimente”.

Decizia de respingere a cererii DIICOT de redeschidere a dosarului privind violențele de la protestul Diasporei, în care erau vizați foști șefi ai Jandarmeriei, a fost comentată de mai mulți oameni politici, printre care premierul Florin Cîţu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, și  copreşedintele USR-PLUS, Dacian Cioloş.

Cîțu s-a declarat dezamăgit de decizia instanței şi a precizat că a avut discuţii cu ministrul Justiţiei, Stelian Ion, cu privire la posibile căi de atac. La rândul său, Cioloş a spus că decizia judecătorilor în acest caz ”nu este finalitatea” aşteptată de cetăţeni şi a subliniat că ”o comisie parlamentară poate aduce lumina necesară în acest caz, dincolo de responsabilităţile penale.”

Într-un mesaj pe Facebook, Voiculescu a scris că ”îi vine să se ia cu mâinile de cap.” 

La scurt timp, Secția pentru Judecători a CSM a condamnat ”cu fermitate derapajele de limbaj în transmiterea mesajului public”, cerând decență și moderație.