MENIU

Ministrul Familiei și şeful ANPDCA trimit un control la DGASPC Sector 4, după acuzaţiile privind existenţa unei reţele de prostituţie

Primăria Sectorului 4 a reclamat situația la poliție încă din decembrie 2023

Ministrul Familiei, Natalia Intotero şi şeful ANPDCA au trimis corpului de control la Direcția pentru Protecția Copilului din sectorul 4, după sesizările făcute chiar de primărie privind existența unei rețele de prostituție în sector.

La cererea Primăriei Sectorului 4, în subordinea căreia funcţionează Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia-Elena Intotero şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie Rareş-Petru Achiriloaie vor dispune trimiterea echipelor Corpului de Control la DGASPC Sector 4, pentru a verifica dacă au fost respectate procedurile şi prevederile legale în domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Acțiunea vine după ce au apărut informații că ar exista o reţea de prostituţie în Sectorul 4, care ar fi condusă de un angajat al DGASPC, iar mai multe fete care provin dintr-un centru de tip familial ar fi fost violate şi abuzate sexual.

„Din acţiunea de control vor face parte reprezentaţi ai Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie”, arată comunicatul de presă al Ministerului Familiei.

Potrivit celor comunicate public de către Primăria Sectorului 4, autoritatea locală a înaintat, încă din decembrie 2023, o sesizare către Secţia 15 Poliţie care, ulterior, a fost direcţionată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru investigarea situaţiei semnalate şi pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgenţă, scrie news.ro.

 
Mai multe articole despre:
control DGASC S4 prostitutie ancheta