MENIU

Ministrul Educației vrea să aloce mai mulţi bani pentru universităţi. Ce alte obiective mai are

Creşterea calităţii şi relevanţei învăţământului superior, majorarea ratei de inserţie profesională a absolvenţilor şi asigurarea unei finanţări adecvate universităţilor sunt câteva dintre obiectivele ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prezentate la Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna.

"Creşterea calităţii şi relevanţei învăţământului superior, majorarea ratei de inserţie profesională a absolvenţilor, dar şi celelalte obiective care fac parte din viziunea noastră, nu sunt misiuni uşoare. Este de datoria noastră să transformăm această viziune în realitate şi totodată să asigurăm instituţiilor de învăţământ superior o finanţare adecvată care sa fie utilizată printr-un management instituţional performant. Acestea trebuie să fie priorităţi permanente atât pentru guverne, cât şi pentru conducerile universităţilor. În acelaşi timp trebuie să avem deschidere şi spre alte părţi ale lumii prin promovarea mobilităţilor studenţeşti, de cercetare şi de personal. Avem convingerea fermă că aceste obiective pot fi atinse prin eforturile noastre comune", a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la Conferinţa Ministerială a Procesului Bologna, organizată la Erevan, Armenia, scrie Adevarul.ro.

Evenimentele găzduite de capitala Armeniei au fost organizate de Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Armenia, ţară care asigură Secretariatul Procesului Bologna pentru perioada 1 iulie 2012 - 1 iulie 2015. Cu acest prilej, a fost adoptat Comunicatul Conferinţei Ministeriale de la Erevan alături de o serie de documente care materializează politicile educaţionale pentru învăţământul superior, elaborate în perioada 2012 - 2015.

Au fost adoptate, de asemenea, angajamente privind elaborarea şi implemenarea politicilor publice în domeniul învăţământului superior, considerate prioritare pentru perioada" 2015 - 2018. În cadrul mai multor intervenţii, delegaţia României a subliniat importanţa Procesului Bologna în modernizarea învăţământului superior european, amintind că ţara noastră a fost printre primele semnatare ale Declaraţiei de la Bologna (1999), document care a pus bazele Spaţiului European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area - EHEA) şi al cooperării pe baza unor valori, angajamente şi obiective comune.

 

 

Mai multe articole despre:
universităţi ministrul educaţiei finanţare