MENIU

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, discuții importante cu șeful Pentagonului - Decizii cruciale pentru securitatea la Marea Neagră

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, discuții cu șeful Pentagonului - Lloyd Austin

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, marţi, o convorbire telefonică în sistem videoconferinţă cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III, discuţiile vizând situaţia de securitate de la Marea Neagră.

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 29 noiembrie, o convorbire telefonică în sistem videoconferință cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III, anunță MApN.

Agenda discuțiilor a inclus evoluțiile recente vizând situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, în special prezența forțelor SUA în România, programele de achiziții de echipamente militare, precum și modalități de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv eforturile și proiectele aliate din România. 

Oficialul american a subliniat că România rămâne un partener de încredere al SUA și a reiterat sprijinul ferm al SUA în consolidarea Parteneriatului Strategic, a mai precizat MApN.

Principalele puncte atinse în dsicuțiile cu ministrul român al Apărării au fost confirmate de comunicatul Pentagonului.

„Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin III, a discutat cu ministrul Apărării Naționale al României, Angel Tîlvăr, pentru a reflecta asupra relației bilaterale solide de apărare dintre cele două țări. Secretarul Austin a mulțumit României pentru găzduirea celui de-al doilea cel mai mare contingent de forțe americane de pe Flancul Estic al NATO și a reafirmat angajamentul Statelor Unite în temeiul articolului 5 față de Alianță.

Secretarul Austin și ministrul Tîlvăr și-au exprimat solidaritatea cu poporul ucrainean, după ce rachete rusești și atacurile cu sisteme aeriene fără pilot au ucis și răniți civili nevinovați și i-au lăsat pe mulți fără căldură, apă și electricitate, în pragul iernii. Cei doi ideri au discutat, de asemenea, despre eforturile de securitate și asistență umanitară pentru a sprijini Ucraina în fața agresiunii continue a Rusiei”, se arată în informarea transmisă de Pentagon.

Discuțiile dintre ministrul român al apărării și șeful Pentagonului au loc în cea de-a doua zi a ministerialei NATO de la București.

România găzduieşte, marţi şi miercuri, la București, Reuniunea şefilor diplomaţiilor din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Este primul eveniment la nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

Secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a subliniat că Ministeriala de la Bucureşti este "oportunitatea de a repeta un mesaj clar din partea aliaţilor, inclusiv România", că Ucraina este susținută: „Susţinem dreptul ucrainenilor de a se apăra şi trebuie să continuăm să acordăm sprijin atât militar, cât şi umanitar şi internaţional".

Președintele Klaus Iohannis a susținut în declarația de la deschiderea ministerialei NATO, marți, că „este prima reuniune ministerială de externe pe care o găzduim și prima întrunire NATO găzduită de un stat aliat de pe Flancul Estic după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. Este pentru prima dată când Republica Moldova participă la o reuniune ministerială a NATO și suntem bucuroși că această premieră are loc la București”.

„În perioada imediat următoare ne revine responsabilitatea comună de a implementa integral deciziile adoptate la Madrid, cât mai curând posibil, în special pe cele care privesc postura de pe Flancul Estic, inclusiv de la Marea Neagră. Cu această ocazie, doresc să transmit profunda recunoștință a României către toți aliații care au decis dislocarea de trupe pe teritoriul nostru", a mai spus Klaus Iohannis.