Ministrul Agriculturii, despre reducerea dependenței de importurile de carne de porc: ”România trebuie să crească capacitatea de producție internă”
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a declarat, miercuri, că România trebuie să crească capacitatea de producție internă în sectorul suin, iar investițiile sunt esențiale pentru a reduce dependența de importuri și pentru a susține consumul de carne de porc românească.
„România trebuie să îşi crească capacitatea de producţie internă în sectorul suin, iar astfel de investiţii sunt esenţiale pentru a reduce dependenţa de importuri şi pentru a susţine consumul de carne de porc românească. Susţinem fermierii care aleg să se asocieze în cooperative şi să investească în zootehnie”, a declarat ministrul Florin Barbu, în timpul unei vizite în județul Satu Mare, pentru evaluarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR).
Oficialul a fost însoţit de Daniela Rebega, director general al Autorităţii de Management pentru PNDR., şi a vizitat o serie de investiţii relevante pentru sectorul zootehnic şi agricultura ecologică din regiune.
Vizita a debutat în localitatea Căuaş, unde s-a verificat stadiul lucrărilor la ferma de reproducţie suine realizată de Cooperativa Agricolă Codreana Transilvania. Cu o capacitate de 1.470 de locuri pentru scroafe, ferma va permite, la finalizare, producţia anuală a aproximativ 41.000 de purcei. Proiectul este implementat cu sprijinul Programului de susţinere a crescătorilor de suine, gestionat de minister, iar finalizarea acestuia este estimată pentru luna decembrie 2025.
Apoi, ministrul a vizitat ferma de îngrăşare a taurinelor Agrind Sîncrai, din localitatea Tăşnad, realizată prin submăsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”. Cu o capacitate de 200 de capete şi un sistem modern de stabulaţie liberă, proiectul contribuie la dezvoltarea sustenabilă a sectorului zootehnic prin utilizarea de tehnologii eficiente, inclusiv un sistem propriu de panouri fotovoltaice.
Un alt obiectiv de investiţii l-a constituit societatea Holiv Ecoplant din Tăşnad, beneficiară a două proiecte importante în domeniul agriculturii ecologice şi procesării. Prin măsurile 4.1A şi 4.2 din PNDR, compania a înfiinţat o plantaţie ecologică de alun pe aproape 50 de hectare şi a construit o unitate modernă de procesare a alunelor, contribuind la crearea unui lanţ valoric complet, integrat şi sustenabil.
„Proiectul Allu este o dovadă clară că agricultura ecologică din România are un potenţial imens, iar viziunea antreprenorială şi utilizarea eficientă a fondurilor europene pot transforma ideile inovatoare în modele de succes”, a subliniat ministrul.