MENIU

"Milk Crate Challenge", noua PROVOCARE virală pe TikTok, Twitter și Instagram. Semnal de ALARMĂ al medicilor: Spitalele sunt și așa pline de pacienți COVID!

Provocarea Milk Crate Challenge / Captură foto

O nouă provocare a devenit virală pe reţelele sociale. Vorbim despre "Milk Crate Challenge" care prsupune escaladarea unei piramide formate din lăzi din plastic aflate într-un echilibru precar. Medicii americani trag un semnal de alarmă asupra riscurilor de a suferi răni grave.

În ultimele zile, TikTok, precum şi alte platforme online au fost luate cu asalt de imagini ale unor utilizatori care încearcă o escaladare periculoasă pe lăzi cu sticle de lapte. Provocare se sfârşeşte, în general, cu o cădere spectaculoasă şi vizibil dureroasă, lucru demonstrat chiar de imaginile cu vânătăile postate ulterior de unii dintre utilizatori, relatează HotNews.ro.

În cazul în care "cădeţi pe lăzi, puteţi să vă răniţi la spate şi să rămâneţi paralizaţi", a avertizat Chad Cannon, medic specialist în intervenţii de urgenţă la Universitatea din Kansas, spunând că "acesta este cu adevărat un lucru stupid".

Mai mult decât atât, meciul a arătat că cei care acceptă o astfel de "provocare" riscă, de asemnea, să se lovească la cap și să sufere o hemoragie. 

Reprezentanţii autorităţilor sanitare din oraşul Baltimore spun că nu este momentul ca persoanele atrase de astfel de provocări să se angajeze în acest gen de cascadorii, spitalele fiind deja suprasolicitate în contextul pandemiei de coronavirus.

"Spitalizările COVID-19 fiind în creştere în toată ţara, vă rugăm să consultaţi spitalul local pentru a vă asigura că există un pat disponibil pentru dumneavoastră înainte de a vă lansa în #milkcratechallenge", se arată într-un apel lansat pe Twitter.

În timp ce videoclipurile cu această provocare puteau fi găsite, miercuri, pe Twitter şi Instagram, pe TikTok ele nu erau afişate.

"Această frază poate fi asociată cu un comportament sau cu un conţinut care încalcă regulile noastre", se arăta în mesajul TikTok, afişat în urma căutărilor online conţinând sintagma "milkcratechallenge".

Videoclipurile şi imaginile cu leziunile suferite amintesc de alte provocări similare, precum "Tide Pod Challenge" din 2018, în care tinerii muşcau din capsule de detergent lichid, riscând să sufere intoxicaţii, mai arată sursa citată.