MENIU

Milionarii USR ies la atac după măsurile de austeritate anunțate de guvern. Adevăratele motive pentru care se revoltă Năsui, Barna și Drulă

Deputatul USR Claudiu Năsui (Inquam Photos/ Octav Ganea)

Milionarii din USR ies la atac după ce Guvernul a anunțat măsurile de austeritate! Politicienii români au început deja să își apere averile uriașe. Președintele USR, Cătălin Drulă acuză Coaliția că nu are respect pentru afacerile cinstite, în timp ce vicepreședintele Claudiu Năsui amenință că măsurile vor ucide microintreprinderile din România, asta deși țara noastră are cele mai multe facilități fiscale din Europa. 

Decizia Guvernului de a crește impozitele pentru sectorul privat a fost primită cu îngrijorare și cu reacții puternice din partea liderilor USR, mulți dintre ei fiind direct afectați de noile măsuri. Impozitul pe dividende va crește de la 8% la 10%, în timp ce impozitul pentru proprietățile cu o valoare mai mare de 2,5 milioane de lei va deveni o realitate. În plus, companiile mici vor fi nevoite să plătească impozite mai mari și facilitățile fiscale vor fi eliminate.

Măsurile luate de Guvern i-au deranjat pe milionarii din USR, care au ieșit la atac. Liderii partidului au avut reacții dure după ce executivul a anunțat creșteri de taxe și impozite.

Cătălin Drulă, președintele USR, acuză că măsurile denotă o lipsă de respect față de mediul privat. Deputatul deține acțiuni în valoare de 12 milioane de lei, iar anual încasează dividende de pe bursă, astfel că va fi direct afectat de creșterea impozitelor.

Într-o situație similară este și Dan Barna, fostul președinte USR, care a reușit să strângă o avere de peste 2,2 milioane de lei și deține trei apartamente.

Claudiu Năsui amenință și el că taxele vor duce la dispariția microintreprinderilor din România, asta în timp ce primește anual bani din dividende și are acțiuni de peste 260.000 de lei la mai multe companii.

În general, opoziția USR nu este de acord cu decizia Guvernului și consideră că măsurile fiscale sunt inoportune și că vor avea un impact negativ asupra mediului privat, care este o parte vitală a economiei românești. Cu toate acestea, Guvernul susține că decizia a fost luată pentru a asigura venituri la bugetul de stat și pentru a reduce decalajul dintre veniturile persoanelor cu venituri mari și cele cu venituri mici.

Companiile publice, vaci de muls pentru reprezentanții statului din consiliile de administrație. Sumele fabuloase în care se lăfăie abonații politic