MENIU

Mii de ucraineni protesteză Kiev. Ce își doresc aceștia

Câteva mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Kiev pentru a sprijini crearea unei Biserici ortodoxe ucrainene independente de Patriarhia Moscovei, relatează AFP.

Manifestanţii s-au adunat în Piaţa Sfânta Sofia, în faţa catedralei cu acelaşi nume în care un 'Conciliul de Reunificare' urmează să ia această decizie istorică.

"Vom rămâne aici şi ne vom ruga pentru ca Biserica ucraineană să fie creată astăzi", a declarat preşedintele Petro Poroşenko, care urmează să participe la deschiderea conciliului, strângând mâinile protestatarilor în timp ce se îndrepta spre catedrală.

"Este un eveniment foarte important pentru mine, poporul nostru îl aşteaptă de mult timp", a spus unul dintre protestatari, venit în capitală din regiunea Kherson (sud).

"În sfârşit, Biserica noastră urmează să fie independentă de Moscova", a mai spus bărbatul de 65 de ani. La fel ca mulţi alţi participanţi, el purta în jurul braţului o panglică galben cu albastru, culorile steagului ucrainean.

Mai mulţi participanţi au declarat pentru AFP că au fost aduşi la Kiev din provincie gratuit cu autobuzul pentru acest protest după ce au răspuns unei invitaţii postate în biserica lor.

Reprezentanţii confesiunilor ortodoxe din Ucraina se reunesc sâmbătă cu ocazia unui "Conciliul de Reunificare" pentru a crea o biserică independentă de tutela religioasă rusească, în absenţa notabilă a ramurii loiale Moscovei.

Conciliul urmează să pună în aplicare decizia istorică a Patriarhiei de la Constantinopol, luată la jumătatea lunii octombrie, de a recunoaşte o biserică ortodoxă independentă în Ucraina, punând capăt unei perioade de 332 de ani de tutelă religioasă a Moscovei.

Furioasă după anunţarea deciziei privind Ucraina, Biserica rusă, care revendică la rândul său cel mai mare număr de credincioşi din lumea ortodoxă, a anunţat ruperea tuturor legăturilor sale cu Constantinopolul.

Mai multe articole despre:
Ucraina protest biserică