Mii de turişti au luat cu asalt Valea Prahovei în minivacanța de 1 Mai. Care sunt cele mai căutate unități de cazare
Ca în fiecare an, mii de turiști au ales să își petreacă minivacanța de 1 Mai, în stațiunile de pe Valea Prahovei. Încă din prima zi, unele hoteluri au raportat un grad de ocuapare a locurilor de cazare de 90%. Oficialii din turism spun că la mare căutrare au fost hotelurile cu SPA şi piscină cu apă încălzită.
În prima zi din minivacanța de 1 Mai, staţiunile Buşteni, Sinaia şi Azuga de pe Valea Prahovei, au fost luate cu asalt de câteva mii de turiști. Reprezentanţii operatorilor din turism afirmă că și anul acesta, cea mai căutată dintre staţiuni este Sinaia.
Aproximativ 2.000 de persoane au urcat, joi, cu telegondola la cota 1400 sau la cota 2000 din munţii Bucegi, potrivit administratorilor instalaţiilor de transport pe cablu de la Sinaia.
Oficialii Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului Prahova informează că pentru această perioadă unele dintre unităţile de cazare de pe Valea Prahovei au raportat un grad de ocupare a locurilor de cazare de 90%, cele mai căutate fiind hotelurile cu piscină interioară încălzită şi cele cu SPA.
Hotelierii şi agenţii din turism spun că turiştii aflaţi pe Valea Prahovei pot petrece timpul făcând drumeţii montane pe traseele din Munţii Bucegi şi Ciucaş, trasee care sunt potrivite pentru toate nivelurile de experienţă, sau plimbări cu telecabinele de la Sinaia, Buşteni şi Azuga care oferă vederi panoramice spectaculoase.
De asemenea, Valea Prahovei este o destinaţie şi pentru picnicuri în natură, vizite la mănăstirile istorice sau sporturi în aer liber, precum mountain biking ori escaladă.