MENIU

Accident grav de microbuz pe DN 1. 14 persoane rănite. Trei sunt în stare gravă

Microbuz, implicat într-un accident grav pe DN 1. Şase persoane rănite. A fost activat planul roşu

Cel puţin cinci persoane au fost rănite, luni, după ce un microbuz în care se aflau mai mulţi pasageri s-a ciocnit cu un autoturism pe DN 1, în judeţul Sibiu. Autorităţile au activat codul roşu de intervenţie, iar traficul în zonă este complet blocat.

UPDATE. Alte nouă persoane rănite în accidentul produs, luni, pe DN 1, în judeţul Sibiu, au fost transportate la spital, trei dintre acestea fiind în stare gravă. Printre cei 14 răniţi în urma impactului dintre un microbuz şi un autoturism sunt şi doi copii.

Autorităţile din judeţul Sibiu au declarat că alte nouă persoane rănite în accidentul produs la ieşirea din localitatea Miercurea Sibiului au fost transportate la spital, bilanţul total al accidentului ajungând astfel la 14 răniţi.

Trei dintre răniţi sunt în stare gravă, având multiple fracturi, dar, potrivit primelor informaţii, viaţa nu le este pusă în pericol. Între răniţi sunt şi doi copii, starea acestora fiind stabilă.

UPDATE. Cinci persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului produs pe DN 1, în judeţul Sibiu, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism. Alte nouă persoane sunt evaluate de medici la faţa locului, urmând să se decidă dacă acestea necesită să fie duse la o unitate sanitară.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au anunţat că în cele două autovehicule implicate în accidentul de la Miercurrea Sibiului se aflau 14 persoane.

Cinci dintre acestea au fost deja transportate la spital, iar medicii le evaluează pe celelalte nouă la faţa locului, pentru a stabili dacă necesită să fie duse la o unitate sanitară.

Poliţiştii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este şoferul microbuzului. Acesta a frânat brusc pe şoseaua umedă, iar microbuzul a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind autoturismul care circula regulamentar.

În prezent, în zona producerii accidentului se circulă îngreunat.

Autorităţile din Sibiu au anunţat, luni, că un microbuz de transport persoane şi un autoturism s-au ciocnit pe DN 1, la ieşirea din localitatea Miercurea Sibiului.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite grav, iar cel puţin alte trei au răni uşoare.

”Nu se ştie încă numărul exact al victimelor, cert este că traficul este complet blocat şi se fac cercetări pentru stabilirea cauzei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Sibiu.

Conform sursei citate, în accident au fost răniţi atât adulţi cât şi copii, aceştia având răni uşoare şi fiind mai mult în stare de şoc, scrie news.ro.

La rândul lor, reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au precizat că la locul accidentului au ajuns mai multe autospeciale, inclusiv cea de transport victime multiple.

Potrivit ISU Sibiu, a fost activat planul roşu pentru intervenţia la accident.

Potrivit primelor informații de la fața locului, șoferul și pasagerul din autoturism au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare, ca să poată fi scoși din mașină. Cei doi sunt în viață, însă au fracturi deschise, scrie turnulsfatului.ro.