MENIU

Ministrul român de externe: România condamnă orice folosire a armelor chimice

România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice circumstanţe, cu atât mai mult când u cât sunt folosite împotriva civililor, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Meleşcanu a fost întrebat, în timpul unei declaraţii de presă comune cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian, despre un eventual răspuns militar internaţional la atacul chimic din Siria, anunţă Agerpres.

"România condamnă ferm utilizarea armelor chimice în orice circumstanţe, în orice împrejurare, dar mai ales atunci când este vorba de folosirea lor împotriva civililor. Sprijinim ferm ideea de a investiga, de a pune la dispoziţia organismului special, un organism care trebuie să fie imparţial şi independent, toate datele pentru a putea să vedem care sunt realităţile din teren şi, în al doilea rând, măsurile care ar trebui să fie întreprinse la nivelul societăţii internaţionale", a afirmat şeful diplomaţiei române.

Şi ministrul francez pentru Europa şi Afaceri Externe, Jean-Yves Le Drian, a spus că un atac cu arme chimice este "intolerabil".

"Există o linie roşie în ceea ce priveşte situaţia din Siria, dar această linie roşie este valabilă şi pentru alte situaţii - este respectul nostru pentru Convenţia internaţională privind interzicerea armelor chimice din 1993. (...) Suntem fermi şi, cum a spus preşedintele Emmanuel Macron, această situaţie nu este tolerabilă. Această linie roşie a fost trecută şi trebuie să luăm decizii în zilele ce urmează", a punctat acesta.

Întrebat dacă mesajul publicat recent de preşedintele Trump în privinţa situaţiei din Siria "ajută" Franţa să ia o decizie în această chestiune, Le Drian a afirmat: "Franţa este autonomă în deciziile sale".

După ce peste 40 de oameni au murit, sâmbăta trecută, în urma unui presupus atac chimic la Douma, ultimul bastion al insurgenţilor lângă capitala siriană Damasc, Donald Trump a condamnat atacul "atroce" comis asupra unor "civili nevinovaţi" şi a spus că va lua o decizie cu privire la paşii de urmat în următoarele 24 - 48 de ore.

Marţi, Rusia şi-a folosit dreptul de veto, în Consiliul de Securitate al ONU, pentru a respinge un proiect american de rezoluţie ce prevedea crearea unui mecanism de anchetă privind folosirea armelor chimice în Siria, după atacurile de sâmbăta trecută de la Douma.

Mai multe articole despre:
Siria Donald Trump Vladimir Putin arme chimice