MENIU

Medicul Flavia Groșan, o nouă controversă: „Nu am prescris niciodată paracetamol”

Doctorița anti-Covid, Flavia Groșan, care a ieșit în evidență cu declarații cel puțin bizare, pentru un cadru medical, stârnește, din nou, controverse. Spune că în toată cariera sa nu a prescris niciodată paracetamol, o declarație ce vine la scurt timp după anunțul președintelui Trump că acest medicament ar putea fi factorul declanșator pentru autism.

Într-o postare publicată marți seara, 23 septembrie, pe Facebook, ea a afirmat că, în întreaga sa carieră, nu a prescris niciodată paracetamol pacienților.

„Am tratat zeci de mii de oameni în cariera mea profesională. De la buburuze la seniori de peste 90 de ani. Dar niciodată n-am folosit paracetamolul. Știința? Poate. Intuiție, sigur”, a scris medicul.

Mesajul, care a strâns peste 3.200 de reacții, a apărut la o zi după ce fostul președinte american Donald Trump a promovat, fără dovezi, ideea că paracetamolul ar fi o cauză a autismului.

Agenția Europeană a Medicamentului a reacționat ferm, subliniind că nu există nicio legătură între paracetamol și autism și că medicamentul poate fi administrat în siguranță inclusiv femeilor însărcinate.

„Sfatul nostru se bazează pe o evaluare riguroasă a datelor științifice disponibile și nu am găsit nicio dovadă că administrarea de paracetamol în timpul sarcinii provoacă autism la copii”, a declarat Steffen Thirstrup, director medical EMA.

Ancheta disciplinară, în curs

Flavia Groșan este cercetată disciplinar după ce, în august, a scris că un pacient nevaccinat anti-COVID ar fi dezvoltat simptome grave în urma unei relații intime cu o persoană vaccinată. Colegiul Medicilor consideră această afirmație drept „fake news medical”.

„Așteptăm punctul de vedere al referentului de specialitate și al doamnei doctor. Așa merg lucrurile, așa este statutul, regulamentul de funcționare”, a precizat dr. Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor.

Pantiș a adăugat însă că noua postare a Flaviei Groșan despre paracetamol reprezintă o circumstanță agravantă.

În funcție de concluziile Comisiei de disciplină, sancțiunile pot varia de la mustrare și amendă, până la interdicția de a practica medicina timp de un an sau chiar excluderea din Colegiul Medicilor.

„Comisia de disciplină are autonomie față de colegiul teritorial și va analiza cazul în baza legislației în vigoare. Nu e la prima abatere, iar sancțiunea va fi severă”, a avertizat Carmen Pantiș.

Flavia Groșan s-a aflat în atenția publicului încă din perioada pandemiei, când a afirmat că protocolul oficial de tratament anti-COVID „omoară pacienții” și că ea ar fi vindecat sute de bolnavi tratându-i „ca pe o pneumonie atipică”. Atunci, deși a fost audiată, nu a primit sancțiuni din partea Colegiului Medicilor.

Mai multe articole despre:
flavia grosan paracetamol