MENIU

Medicii veterinari protestează la ușa lui Dăncilă. Pesta porcină s-a extins în 17 județe

Peste 1000 de medici veterinari vor protesta, astăzi, în Piața Victoriei. Mitingul de protest doreşte să aducă în atenţia autorităților problemele majore cu care se confruntă aceștia. 

"În contextul legislativ actual, ca urmare a modificărilor aduse legislaţiei specifice atât de Guvern, cât şi de Parlamentul României, este din ce în ce mai dificilă exercitarea profesiei de medic veterinar cu toată demnitatea şi responsabilitatea pe care aceasta le presupune, medicii veterinari fiind obligaţi să profeseze la limita malpraxis-ului", spun aceștia într-un comunicat.

Consecinţele aplicării prevederilor introduse în Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, pun în pericol atât schimburile comerciale în cadrul UE cât şi exporturile de animale în ţările terţe, mai spun aceştia.

De asemenea, ei doresc instituirea unui cadru legal, uniform, în cazul contractelor încheiate între medicii veterinari şi autoritatea veterinară de stat, respectarea perioadelor de execuţie, stabilitatea programelor pentru controlul bolilor şi renegocierea tarifelor pentru acţiunile din Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului.

Printre revendicări mai sunt accesul liber şi gratuit al medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi la sistemul naţional pentru identificarea şi înregistrarea animalelor (S.N.I.LA.); asigurarea de către Guvern a echipamentelor de protecţie pentru realizarea inspecţiilor în exploataţiile nonprofesionale care deţin animale, precum şi eliminarea inechităţii în sistemul de acordarea sporurilor salariate din sistemul public veterinar, lipsind în momentul de faţă orice procedură de evaluare a competenţelor.

Sursa foto: Agrointel.ro