MENIU

MEDIAFAX: Guvernul va returna transportatorilor acciza doar pe o declaraţie, neputând să-i verifice

Guvernul a constatat că ANAF nu poate verifica în timp real dacă transportatorii care solicită restituirea unor bani din acciza suplimentară la motorină primesc şi alte compensaţii, ceea ce ar sista plata, şi le va da banii pe baza unei simple declaraţii pe propria răspundere, controlată ulterior.

Legislaţia actuală stabileşte că, pentru a se înscrie în în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize, transportatorii trebuie să facă dovada că nu beneficiază de alte compensaţii pentru activitatea de transport mărfuri şi persoane, iar Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să verifice acest lucru şi să informeze Autoritatea Rutieră Română, prin intermediul căreia sunt restituiţi banii.

Guvernul a ajuns însă la concluzia că aceste compensaţii pot fi acordate atât de autorităţi centrale, cât şi de cele locale, astfel că "identificarea lor şi administrarea informaţiilor de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este greu de realizat", relevă un proiect obţinut de MEDIAFAX.

Constatarea s-a produs la cinci luni după termenul de la care transportatorii au putut depune cereri pentru estituirea unei părţi din banii aferenţi accizei.

La momentul deciziei Guvernului de a returna o parte din banii aferenţi accizei, preşedintele Traian Băsescu a atenţionat că înţelegerea pe care a făcut-o premierul Victor Ponta cu transportatorii este un lucru complicat, pentru că "o sa primească finanţele camioane de facturi pentru maşini care n-au alimentat niciodată şi vei da înapoi echivalentul a 4 cenţi, ceea ce va fi o lovitură pentru bugetul de stat".

Mai multe articole despre:
guvern ANAF transportatori acciză