MENIU

MĂȘTILE sunt, în continuare, obligatorii. Orban: ”Cine nu poartă mască în mijlocul de transport în comun sau în magazin poate fi amendat"

Premierul Ludovic Orban a subliniat, vineri, că măştile de protecţie sanitară trebuie purtate, în mod obligatoriu, în spaţii închise precum mijloacele de transport în comun sau magazine, precizând că persoanele care nu respectă această regulă pot fi amendate.

”Măştile trebuie purtate, în mod obligatoriu, în spaţii închise. E obligatorie purtarea măştii în spaţii închise, iar dacă cineva nu poartă mască în mijlocul de transport în comun sau în magazin nu poartă mască poate fi amendat", a declarat Ludovic Orban, la Oradea, întrebat de presă dacă se plătesc în continuare amenzi pentru nepurtarea măştilor de protecţie sanitară.

Premierul a participat, alături de ministrul Transporturilor, la semnarea Contractului de proiectare şi execuţie pentru finalizarea Autostrăzii Braşov - Tg. Mureş - Cluj - Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău - Borş, aferentă: Lot 2 - Subsecţiunea 3C2: Chiribiş - Biharia, km 30+550 - km 59+100, potrivit AGERPRES.

Mai multe articole despre:
ludovic orban masti