MENIU

Marian Godină, reacție în cazul preotului acuzat că îi făcea avansuri sexuale unui minor

Cunoscutul polițist Marian Godină a comentat pe facebook cazul preotului Cristian Pomohaci, care ar fi fost înregistrat atunci când i-ar fi propus unui adolescent să întrețină relații sexuale cu el. Omul legii susține că ”nu trebuie să fii vreun expert tehnic ca să îţi dai seama dacă înregistrarea e reală sau nu”.

”Am ascultat ieri înregistrarea cu acel părinte sau ce o fi, care îi cerea unui băiat să îi arate. Apoi am citit comentariile de la această ştire. Mai tare decât ştirea în sine, m-a mirat reacţia multor oameni care susţineau cu tărie că e o făcătură, deşi nu cred că trebuie să fii vreun expert tehnic ca să îti dai seama dacă înregistrarea aia e reală sau nu. Culmea, era cam aceeaşi categorie de oameni care cred în conspiraţii mondiale fără să vadă nici măcar o probă, dar refuză să creadă ceva atunci când au şi probe|, scrie poliţistul, pe contul său de Facebook.

Unii utilizatori atrag atenţia lui Godină că înregistrarea poate fi falsă, în timp ce alţii scriu despre reportajele care s-au făcut despre preotul Cristian Pomohaci.

”Marian, sunt oameni şi oameni, nu suntem noi în măsură să judecăm. În orice pădure există uscături, ştii bine asta. Plus că nu este bine să se lovească atâta în biserică, o gramadă de aşa zis atei îşi dau cu părerea folosind cuvinte obscene, şi preoţii sunt oameni, la fel ca şi poliţiştii, şi printre ei posibil să fie unii care se abat de la crez, dar nu îi bine atâta ură îndreptată împotriva bisericii”, scrie un utilizator.

Mai multe articole despre:
preot minor reactionat Marian Godina preot vedeta