MENIU

Marea evaziune: Conturile din DIASPORA, vizate de ANAF - Ce a pățit un român după 2 luni de muncă în Anglia. Document

Marea evaziune: Conturile din DIASPORA, vizate de ANAF - Ce a pățit un român după 2 luni de muncă în Anglia

Conturile românilor din diaspora au înceut să fie verificate de inspectorii ANAF. Cei care se află și lucrează în străinătate sunt somați de Fisc să-și declare veniturile realizate în urmă cu... 6 ani.

Inspectorii ANAF au început să verifice conturile românilor aflaţi în străinătate. Vestea vine de la u român care a muncit două luni în Marea Britanie în urmă cu șase ani.

Acesta a relatat pe un grup al antreprenorilor de pe Facebook că a primit înștiințare de la ANAF la domiciliu prin care este notificat să-și declare veniturile realizate în afara României de acum șase ani.

Bărbatul din Târgu Neamţ a publicat pe un grup de Facebook al Antreprenorilor din România un document prin care susţine că ANAF controlează conturile românilor din străinătate, relatează stiridiaspora.ro. Acesta cere sfaturi de la persoane aflate în aceeaşi situaţie cu el.

ANAF a anunțat că începe controale la sânge de la 1 iulie la persoanele fizice, pentru verificarea averilor obținute nejustificat.

Acesta a relatat că a primit acasă un document de la ANAF în care i se cere să se prezinte la Serviciul Fiscal pentru declara veniturile obținute în anul 2016 în străinătate. Acesta a mai spus că a fost plecat doar două luni în anul respectiv. Însă funcționarul de la ANAF i-a solicitat toate extrasele de cont.

"Salutare Grup!

Mai este cineva in situația mea?

Am o mare nelămurire și o sa încerc sa va explic foarte pe scurt filmul evenimentului meu!

Am primit aceasta “scrisorica profesională” in care mi se cere justificarea unui cont din străinătate pe anul 2016!

ATENȚIE ! Am mers la biroul respectiv, am avut o discuție cu “doamna” de acolo… iar după o discuție scurtă, îmi spune foarte răspicat: “eu aici in calculator văd tot ce a intrat in cont. Și verificând, am văzut ca in 2016 ați avut 4000£.

SHOC pe fata mea!

De când puteți verifica conturile personale dintr-o bancă străină?

Adevărat! eu fiind plecat de aproximativ 2 luni din România in anul 2016, in UK si abia după o luna am deschis un cont la banca HSBC, dar oricum era cam gol iar a doua luna eram deja in RO

Apoi duduia spune “hmm, sa aduceți toate extrasele de cont! Puteți aduce și pe anii următori, până în 2019!"

I-am spus că nu se poate așa ceva, e confidețial. Nu se poate și nici nu le am la mine, la care doamna “păi puteți sa mi le trimiteți pe whatsapp. ( wtf?)

În iîcheiere, i-am spus doamnei că o sa revin. (dar dacă tot au acces la contul meu, de ce sa nu verifice ei și să mi dea ei extrasele de cont)", este mesajul postat de bărbat pe Grupul Antreprenorilor din România, potrivit stiridiaspora.ro.